Franţa: Suprafeţele însămânţate cu grâu în 2015 au atins cel mai ridicat nivel din istorie

Economica.net
08 04. 2015
grau_76482000_88770900_62333100_88971000

În perioada care a trecut din luna septembrie 2014 şi până în prezent cotaţiile futures la grâu pe bursa de la Paris au crescut cu 27%, comparativ cu o creştere de 17% în cazul rapiţei, ceea ce a făcut grâul mai atractiv pentru fermieri. Grâul este principala cultură agricolă a Franţei, acoperind 18% din suprafaţa arabilă în 2014, scrie Agerpres.

‘Fermierii au fost dezamăgiţi de preţurile la rapiţă şi porumb. Grâul arată grozav, iar în absenţa unor probleme meteo ne îndreptăm spre o recoltă bună’, a declarat Leopold Michallet, analist la firma de consultanţă Agritel.

Potrivit celor mai recente date disponibile, aproximativ 91% din recolta de grâu a Franţei era considerată a fi în stare bună şi foarte bună la data de 30 martie, comparativ cu 76%, în urmă cu un an.

În cazul în care condiţiile meteo vor rămâne favorabile, fermierii francezi ar putea beneficia în acest an de o recoltă la grâu mai mare decât cea record din 1998, a apreciat Francois Luguenot, analist InVivo, cel mai mare exportator francez de cereale. Conform Eurostat, în acel an Franţa a produs 38,2 milioane tone de cereale.