Franţa va permite fermierilor să folosească mai multe pesticide pentru a-şi proteja culturile de sfeclă de zahăr

Cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Franţa li se va permite să folosească mai multe pesticide în acest an, din cauza riscului ridicat al atacurilor din partea unei insecte care în 2020 a făcut ravagii în rândul culturilor de sfeclă de zahăr, a declarat vineri ministrul delegat al Agriculturii, Agnes Pannier-Runacher, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 05 apr. 2024, 16:21
Franţa va permite fermierilor să folosească mai multe pesticide pentru a-şi proteja culturile de sfeclă de zahăr

În replică, ONG-ul de mediu Greenpeace şi-a exprimat opoziţia faţă de utilizarea unor pesticide care sunt potenţial mai toxice, în timp ce organizaţiile reprezentative ale cultivatorilor de sfeclă au spus că măsura este insuficientă şi au cerut ca şi alte produse să fie aprobate.

Cultivatorii de sfeclă de zahăr vor putea să utilizeze cinci insecticide Spirotetramat, dezvoltate de firma Bayer CropScience sub marca Movento, în creştere faţă de două în prezent, a declarat Agnes Pannier-Runacher pentru postul de radio France Bleu Nord.

Asta în plus pe lângă insecticidul Teppeki, care este utilizat de mai mulţi ani, a precizat separat Ministerul francez al Agriculturii.

„După o iarnă blândă, există un risc ridicat de înmulţire a afidelor (păduchii de plante – n.r.) şi în consecinţă de îngălbenire a sfeclei de zahăr. Sfecla înseamnă zahăr. Nu vom importa mai mult zahăr fără să avem grijă de acest risc, aşa că obiectivul nostru este să oferim soluţii fermierilor”, a spus Agnes Pannier-Runacher.

Îngălbenirea sfeclei este una din cele mai comune boli ale sfeclei de zahăr. Boala este transmisă de afide şi poate provoca pierderi semnificative culturilor de sfeclă de zahăr.

În 2020, această maladie a provocat o scădere cu 26% a producţiei de sfeclă de zahăr a Franţei, obligând guvernul de la Paris să permită cultivatorilor să utilizeze un pesticid pe bază de neonicotinoide, interzise în Uniunea Europeană din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru albine.

Anul trecut, Franţa a fost nevoită să elimine derogarea după ce CJUE a decis că măsură a fost ilegală, însă fermierii şi specialiştii spun că nu dispun de soluţii alternative care să fie la fel de eficiente.

„Este o veste bună dar produsele pe care le propun nu sunt suficient de eficiente, ştiind că vorbim de un risc similar cu cel din 2020”, a declarat Franck Sander, preşedintele Uniunii cultivatorilor francezi de sfeclă de zahăr (CGB). Această organizaţie a cerut guvernului de la Paris să aprobe utilizarea de Acetamiprid, un insecticid de ultimă generaţie, şi de Flupyradifurona. Cele două pesticide sunt aprobate de UE dar interzise în Franţa.

Suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr în Franţa este aşteptată să îşi revină uşor în acest an, după o scădere cu 6% în 2023, până la cea mai mică suprafaţă din ultimii 14 ani, pe măsură ce fermierii sunt încurajaţi de preţurile mari la zahăr.

Franţa este cel mai mare producător european de zahăr şi exportă aproximativ jumătate din producţia sa, adică 1,8 milioane de tone, potrivit CGB.

Te-ar mai putea interesa și
Concurență pentru Taco Bell în România. Sârbii de la Burrito Madre deschid primul restaurant pe piața locală
Concurență pentru Taco Bell în România. Sârbii de la Burrito Madre deschid primul restaurant pe piața locală
Taco Bell va avea concurență pe plan local: sârbii de la Burrito Madre pregătesc deschiderea primului restaurant din România. ...
E jale la Hidroelectrica pe fondul lipsei apei: rectificare de buget cu taiere de profit de 16%, pe fondul scăderii drastice a producției proprii și a creșterii achizițiilor de energie mai scumpă pentru clienții din furnizare
E jale la Hidroelectrica pe fondul lipsei apei: rectificare de buget cu taiere de profit de 16%, pe fondul scăderii drastice ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, dar și furnizor cu peste 1,3 milioane de clienți ...
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai ...
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...