Franța va plăti anul viitor cu 1,6 miliarde de euro mai puțin la bugetul UE, după o negociere cu Comisia Europeană

Franţa va plăti anul viitor o contribuţie mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, a declarat miercuri ministrul conturilor publice, Amélie de Montchalin, a doua zi după ce Gguvernul francez a anunţat un plan de economii pentru 2026, îndreptat spre reducerea deficitului public, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 16 iul. 2025, 22:12
Franța va plăti anul viitor cu 1,6 miliarde de euro mai puțin la bugetul UE, după o negociere cu Comisia Europeană

Paris va contribui, astfel, la bugetul UE cu 5,7 miliarde de euro, în loc de suma de 7,3 miliarde prevăzută, a indicat ministrul, confirmând o informaţie publicată mai devreme de cotidianul L’Opinion.

„Am făcut o reformă a trei elemente pentru a reuşi să reducem cu 1,6 miliarde ceea ce ar fi trebuit să fie prelevarea asupra veniturilor franceze pentru Uniunea Europeană anul viitor”, a afirmat miercuri Amélie de Montchalin, în timpul unei audieri în comisia pentru finanţe a Adunării Naţionale.

„Aceasta este o negociere tehnică (…). Comisia Europeană nu este o entitate externă cu care nu negociem nimic. Este o negociere pe care am dus-o cu toate statele contributoare nete”, a spus ea, la o zi după ce premierul François Bayrou a anunţat un plan de economii de 43,8 miliarde de euro.

„Simţim într-adevăr că responsabilitatea noastră este istorică pentru a ne putea lua din nou în mâini finanţele publice”, a mai afirmat Amélie de Montchalin.

„Traiectoria pe care o propunem este clară, previzibilă şi sinceră (…). Această traiectorie este atât controlată, cât şi sustenabilă. Nu neg efortul, dar acest efort, cred eu, este repartizat echitabil şi este realist”, a adăugat ea.

Declaraţiile sale survin în momentul în care Comisia Europeană şi-a prezentat miercuri proiectul de buget pentru cadrul financiar multianual 2028-2034, de 2.000 miliarde de euro, pe care preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, l-a numit „bugetul (UE) cel mai ambiţios propus vreodată”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, a informat chiar această companie, în timp ce serviciile ruseşti de......
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...