Franţa va reduce deficitul prin diminuarea cheltuielilor de stat – ministrul de Finanţe

 Franţa va începe reducerea deficitului prin diminuarea cheltuielilor de stat, a anunţat ministrul de Finanţe Bruno Le Maire, după ce datele publicate marţi au arătat că ţara a depăşit ţinta de deficit bugetar pentru 2023, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 26 mart. 2024, 09:45
Franţa va reduce deficitul prin diminuarea cheltuielilor de stat - ministrul de Finanţe

Datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (Insee) arată că, anul trecut, deficitul bugetar s-a situat la 5,5% din PIB, faţă de 4,8% din PIB în 2022, depăşind semnificativ ţinta Guvernului de 4,9% din PIB.

Le Maire a declarat la postul de radio RTL că îşi menţine obiectivul de a reduce până în 2027 deficitul bugetar la 3% din PIB, limita stabilită la nivelul UE.

„Ne menţinem obiectivul de a readuce deficitul la 3% din PIB în 2027 şi vom identifica modurile de a face economii la toate tipurile de cheltuieli: cheltuieli de stat, cheltuieli cu asigurările sociale şi cele ale autorităţilor locale”, a afirmat ministrul francez de Finanţe

Deja Guvernul s-a angajat să scadă cheltuielile cu 10 miliarde de euro anul acesta şi ar putea fi nevoit să adopte noi măsuri pentru reduceri suplimentare.

Agenţiile de evaluare financiară urmează să publice în aprilie şi în mai evaluările lor privind situaţia financiară şi perspectivele Franţei.

De asemenea, Insee a informat că datoria publică a Franţei s-a situat la 110,6% din PIB la finalul trimestrului patru din 2023, faţă de 111,9% din PIB la sfârşitul trimestrului patru din 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită la sol de 1.702 metri pătraţi. Suprafaţa utilă este de 12.000 metri......
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia speră să obţină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenţionează să obţină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru ...