Franta vrea să interzică folosirea denumirii de „carne” pentru produsele fabricate pe bază de plante

Franţa intenţionează să interzică utilizarea termenilor precum "carne" sau "cârnaţi" pentru produsele alimentare pe bază de proteine vegetale, potrivit unui decret publicat joi, în încercarea de a evita confuzia cu privire la alternativele la carne, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 30 iun. 2022, 21:22
Franta vrea să interzică folosirea denumirii de

Franţa este prima ţară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură.

Piaţa produselor alimentare care seamănă cu carnea, dar sunt produse pe bază de plante, a crescut foarte mult în ultimii ani, ceea ce a atras investiţii semnificative din partea marilor grupuri din industria agroalimentară, care speră să profite de tendinţa de trecere la alimentaţia sănătoasă, care să includă mai puţină carne roşie.

„Nu va fi posibilă utilizarea unei terminologii specifice sectorului, asociată în mod tradiţional cu carnea şi peştele, pentru a desemna produse care nu au legătură cu sectorul animal”, se arată în decretul oficial.

Însă, această reglementare se aplică numai produselor fabricate în Franţa, iar cel mai mare grup de lobby al sectorului agricol francez, FNSEA, a apreciat că reglementarea nu merge suficient de departe, deoarece lasă deschisă uşa pentru importuri.

La rândul său, Asociaţia Industriei Cărnii din Franţa, Interbev, a salutat implementare unei legi care a fost adoptată iniţial în 2020, imediat după ieşirea din carantină.

„Această prevedere este primul pas pe teritoriul francez, un pionier în protejarea denumirilor sale, care ar trebui extinsă la nivel european”, a apreciat Asociaţia, într-un comunicat de presă.

Curtea Europeană de Justiţie a interzis deja expresii precum „lapte de soia” şi „brânză vegană”, hotărând că termeni precum lapte, smântână, unt, brânză şi iaurt nu pot fi utilizaţi pentru produse care nu sunt lactate.

În schimb, termenul ‘burger’ utilizat de multe branduri, inclusiv de firmele americane Beyond Meat, Impossible Foods şi Burger King, va putea fi folosit în continuare, deoarece acesta nu se referă în mod specific la carne, a precizat un purtător de cuvânt de la Interbev.

Fondurile specializate în investiţiile cu grad mare de risc, dar şi investiţiile făcute de nume mari din industria agroalimentară, precum Cargill, Danone şi Nestle, au stimulat un ritm mare de creştere pentru industria produselor alimentare care seamănă cu carnea, dar sunt fabricate pe bază de proteine din plante. Potrivit firmei de cercetare ResearchAndMarkets, această industrie ar urma să înregistreze o creştere de 19% pe an în perioada 2022 – 2027.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției de muniție de tip NATO
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției ...
Uzina Mecanică Cugir a semnat un contract în valoare 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale, executate la temă, destinate producției de elemente de muniție NATO, calibrul......
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele din SUA
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele ...
Suma dividendelor plătite de marile companii franceze în timpul celui de-al doilea trimestru a fost cea mai mare din Europa ...
UPDATED Ministerul Finanțelor a prelungit cu două săptămâni perioada de aplicare a accizei reduse la motorină
UPDATED Ministerul Finanțelor a prelungit cu două săptămâni perioada de aplicare a accizei reduse la motorină
În mod previzibil, Ministerul Finanțelor a trimis retailerilor de carburanți înștiințarea potrivit căreia în perioada ...
SUA anunţă, în premieră, că au arme de control spaţial pe orbită
SUA anunţă, în premieră, că au arme de control spaţial pe orbită
SUA au recunoscut luni pentru prima dată că Forţa Spaţială a SUA a desfăşurat arme de "control spaţial" pe orbită, ...