Fratele lui Fane Spoitoru şi nevasta lui Nuţu Cămătaru, condamnaţi definitiv la închisoare

Fratele lui Ion Titişor zis Fane Spoitoru, Ion Migdal, şi soţia lui Nuţu Cămătaru, Lidia Balint, au fost condamnaţi, vineri, definitiv, de judecătorii instanţei supreme la pedepse de patru, şi, respectiv cinci ani de închisoare, pentru fapte de corupţie privind eliberarea lui Nuţu din penitenciar.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 20:19

Instanţa supremă a respins, vineri, definitiv recursurile inculpaţilor din acest dosar între care şi cele ale fratelui lui Fane Spoitoru, Ion Migdal, şi al Lidiei Balint, soţia lui Nuţu Cămătaru.

Cei doi rămân cu pedepsele stabilite de instanţele inferioare, Migdal cu patru ani de închisoare, iar Lidia Balint cu cinci ani de închisoare, ambii urmând să le execute.

În acest dosar instanţa supremă a decis mărirea pedepsei unuia dintre inculpaţi, Sandu Mialca, stabilind ca acesta să execute şase ani de închisoare. Decizia instanţei supreme este definitivă.

Fratele lui Ion Titişor zis Fane Spoitoru, Ion Migdal, a fost deferit justiţiei, în 3 noiembrie 2008, alături de soţia lui Nuţu Cămătaru, Lidia Balint, pentru fapte de corupţie.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în 2008, Mialca Sandu, cu complicitatea lui Sandu Ferki, precum şi Ion Migdal, au pretins şi primit de la mai multe persoane deţinute în penitenciare, sume cuprinse între 10.000 de euro şi 30.000 de euro, lăsând să se creadă că au influenţă asupra judecătorilor care au competenţa să dispună punerea în libertate a deţinuţilor.

De asemenea, Mialca Sandu şi Ion Migdal au primit de la Balint Lidia suma de 30.000 de euro, lăsând să se creadă că au influenţă asupra magistratului de la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, desemnat cu judecarea cererii de eliberare condiţionată formulată de Balint Ion, zis Nuţu Cămătaru.

De asemenea, Mialca Sandu ajutat de Ferki Sandu a primit suma de 25.000 euro, respectiv de 20.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor care au competenţa să dispună punerea în libertate a numiţilor Al Dulaimi a Mohamad şi Lazăr Gheorghe – zis Bebe Ursaru (cercetaţi pentru trafic de migranţi, respectiv de stupefiante).

Cei doi inculpaţi arestaţi – Mialca Sandu şi Ion Migdal – sunt recidivişti, fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante.

Te-ar mai putea interesa și
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă se majorează. Asigurarea opţională la sănătate rămâne la 2.430 lei
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă ...
Salariul minim pe economie va ajunge la 4.325 de lei brut începând cu 1 iulie 2026 pentru normă întreagă, potrivit HG 146 din 2026. Economica.net vă arată cele mai importante consecinţe ale......
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Cele mai mari progrese de pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în luna aprilie pe Autostrada A3 Transilvania, ...
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația ...
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru ...
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul ...