Frații Pavăl intră în acționariatul companiei Promateris

Grupul industrial românesc Promateris, lider în Europa Centrală și de Est în producția de ambalaje cu impact de mediu redus, a anunțat joi seară intrarea în acționariatul societății a celui mai reprezentativ vehicul de investiții de pe piața locală, Pavăl Holding.
Ion Dobreanu - joi, 29 sept. 2022, 18:58
Frații Pavăl intră în acționariatul companiei Promateris

Holdingul deținut de frații Pavăl a achiziționat 24,03% (6.895.502) din acțiunile companiei, în urma unor tranzacții de tip OTC (over the counter), de la omul de afaceri Florin Pogonaru și de la directorul Promateris Tudor Georgescu. Acționarii Pavăl Holding sunt Adrian Pavăl cu 40% din acțiuni și Dragoș Pavăl cu 60%.

Georgescu, care deținea 11,66% din companie prin intermediul firmei sale Floreasca Development S.A., a vândut 1.694.188 de acțiuni (5,8%) pentru suma de 7,74 de lei pe acțiune. Valoarea totală a tranzacției a fost de 13,113 milioane de lei.

Promateris este încurajat de colaborarea între antreprenorii români, care își unesc forțele pentru dezvoltarea sectorului de producție de ambalaje sustenabile, fiind motivat să continue parcursul de creștere la nivel regional.

„Investiția Pavăl Holding în grupul Promateris ne va ajuta să ne consolidăm poziția de lider în regiunea Europei Centrale și de Est, să ne dezvoltăm strategic prin pătrunderea pe noi piețe, prin diversificarea portofoliului de producție și prin achiziții. Preocuparea pentru sustenabilitate, inovare și valoare adăugată locală este împărtășită de noii acționari, ceea ce ne va permite să investim în continuare în cercetare-dezvoltare și să identificăm opțiuni de extindere a lanțului nostru de valoare, crescând gradul de circularitate al afacerii noastre.

Suntem încrezători că experiența, know-how-ul și soliditatea financiară a Pavăl Holding vor avea un impact semnificativ asupra dezvoltării Promateris, și un impact pozitiv la nivelul tuturor stakeholder-ilor și al comunităților în cadrul cărora ne desfășurăm activitatea”, a declarat Tudor Georgescu, director general Promateris.

Grupul își propune să continue investițiile în dezvoltarea companiilor din cadrul său, prin creșterea capacității de producție și prin investiții în diversificarea portofoliului de produse. Societatea analizează oportunitatea unor proiecte de M&A pentru a susține creșterea EBITDA pentru perioada 2023-2025.

Promateris va continua să investească în vederea creșterii organice, prin dezvoltarea de produse cu valoare adăugată crescută, ce au la bază activitățile de R&D din cadrul companiei. Compania va începe și producția de materie primă pe bază de amidon de porumb, destinată producției de ambalaje biodegradabile și compostabile. Odată cu lansarea acestei linii de business, Promateris va fi prima companie din Europa de Est care produce materie primă pe bază de amidon de porumb, dezvoltând o serie de rețete si proceduri proprii.

„Ne bucurăm că prin intermediul acestei tranzacții Pavăl Holding își lărgește portofoliul de companii și totodată își diversifică domeniile în care investește. Industria ambalajelor cu amprentă redusă de carbon este una atractivă și efervescentă, iar parteneriatul cu Promateris, liderul regional pe acest segment de piață, deschide o nouă direcție investițională, strategică pentru grupul nostru. Avem toată încrederea că împreună vom reuși să ducem Promateris în topul grupurilor industriale din Europa pe segmentul de ambalaje sustenabile”, a spus Karina Pavăl, vicepreședinte Pavăl Holding.

Promateris (BVB: PPL) este o companie listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București. Promateris este specializată în producția de ambalaje de ultimă generație, realizate din materiale regenerabile, biodegradabile și compostabile. În fabrica din Buftea, compania produce alternative durabile la plasticul de unică folosință, precum o gamă largă de pungi pentru retail (pungi maieu, pungi pentru legume și fructe, saci menajeri, mănuși), dar și produse destinate segmentului agricol (folii de mulcire).

Promateris operează trei linii de business: Bio-based și compostabile, în cadrul căreia sunt produse ambalaje realizate din resurse regenerabile, cu accent pe decarbonizare; Bioplastic recycling prin care reciclează deșeurile reziduale pentru a fi reintroduse în procesul de producție; Compound-uri tehnice, prin care sunt dezvoltate și fabricate granule destinate producției de cabluri electrice.

Pavăl Holding este vehiculul de investiții al familiei Pavăl, fiind totodată cel mai mare grup antreprenorial local, care deține Dedeman și multiple alte investiții de mare profil în România.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...