Fritz: 53% dintre timișoreni folosesc transportul public. Unde vor circula cele 10 tramvaie noi de la Bozankaya

Bozankaya, producător de vehicule electrice pentru transportul urban, anunță semnarea unui nou contract cu Primăria Municipiului Timișoara pentru producerea a 10 tramvaie de ultimă generație destinate transportului public din oraș. Odată cu acest acord, numărul total de tramvaie livrate de compania din Turcia către Timișoara va ajunge la 50.
Ion Dobreanu - J, 19 feb. 2026, 12:40
Fritz: 53% dintre timișoreni folosesc transportul public. Unde vor circula cele 10 tramvaie noi de la Bozankaya

În paralel, compania din Turcia continuă livrările de tramvaie către Iași într-un ritm accelerat, potrivit unui comunicat emis joi, 19 februarie.

Bozankaya a contribuit deja la o transformare semnificativă a mobilității urbane din Timișoara prin producerea și livrarea a 40 de tramvaie moderne, aflate în prezent în exploatare.

Noul contract, semnat pe 6 februarie de către primarul Dominic Fritz, marchează o nouă etapă în consolidarea acestui parteneriat strategic și în continuarea procesului de modernizare a flotei de transport public. Investiția, în valoare de 105,8 milioane lei (fără TVA), este finanțată prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.

„Datele de anul trecut ne arată clar că suntem pe drumul bun: 53% dintre timișoreni folosesc transportul public, iar în total s-au înregistrat 177 de milioane de călătorii. Sunt cifre care ne obligă să oferim servicii tot mai bune pentru cei care deja folosesc transportul public, dar și să facem acest sistem suficient de atractiv pentru ca și mai mulți oameni să aleagă tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul. Noile tramvaie pe care le cumpărăm vor îmbunătăți direct calitatea transportului public pe liniile 7 și 9, acolo unde e mare nevoie de schimbare și modernizare”, declară primarul Dominic Fritz.

În conformitate cu nevoile actuale de mobilitate ale orașului, noile tramvaie vor fi produse într-o configurație cu 3 module, spre deosebire de modelul anterior cu 5 module. Această adaptare va permite o utilizare mai flexibilă și mai eficientă a vehiculelor, oferind o soluție optimizată pentru structura liniilor existente și pentru densitatea pasagerilor din Timișoara.

Vehiculele au o lungime de aproximativ 20 de metri și funcționează fără emisii.

Noile unități vor integra tehnologii moderne, soluții eficiente energetic și sisteme menite să asigure confort, siguranță și accesibilitate sporită pentru călători. Cele 10 tramvaie vor avea o capacitate de peste 150 de locuri, podea complet coborâtă și dotări moderne: sisteme de siguranță, climatizare, informare în timp real, Wi-Fi, supraveghere video și facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă. Livrarea este programată până în primăvara anului 2027, iar tramvaiele vor putea circula pe liniile 9 (Gara de Nord – zona Buziașului) și 7 (Fratelia – Cetății/Torontal).

„Suntem onorați să continuăm colaborarea solidă cu Timișoara, un oraș care demonstrează consecvență și viziune în modernizarea transportului public. Semnarea acestui nou contract confirmă încrederea acordată soluțiilor tehnologice dezvoltate de Bozankaya și angajamentul comun pentru un sistem de mobilitate mai eficient și mai sustenabil”, declară Aytunç Günay, Președintele Consiliului de Administrație al Bozankaya.

Acesta subliniază faptul că adaptarea designului la trei module reflectă capacitatea companiei de a răspunde rapid și personalizat cerințelor locale:

„Fiecare oraș are particularitățile sale operaționale. Prin configurarea tramvaielor în variantă cu 3 module, oferim Timișoarei o soluție optimizată pentru infrastructura existentă și pentru fluxurile reale de pasageri. Obiectivul nostru este să livrăm vehicule care nu doar îndeplinesc standarde tehnice înalte, ci generează eficiență pe termen lung pentru operator și confort sporit pentru comunitate.”

Bozankaya își continuă cu determinare extinderea proiectelor internaționale, oferind soluții durabile și de înaltă tehnologie pentru sistemele feroviare dezvoltate pentru orașele europene. Compania investește constant în cercetare și dezvoltare pentru a răspunde cerințelor actuale privind reducerea emisiilor, eficiența energetică și digitalizarea transportului public.

Prin acest nou contract, Timișoara își consolidează poziția de reper regional în implementarea soluțiilor moderne de mobilitate. Primăria Timișoara continuă investițiile în transportul public și are în derulare proceduri pentru achiziția a 10 troleibuze moderne, 20 de autobuze electrice și 20 de stații de încărcare. În ultimii ani, municipalitatea a alocat aproximativ 700 de milioane de lei pentru modernizarea flotei de transport public, din fonduri europene și din bugetul local.

În România, Bozankaya este prezentă și în Iași, acolo unde continuă livrările într-un ritm accelerat. În primul proiect, semnat în 2019, toate cele 16 tramvaie cu cinci module au intrat deja în circulație. În cel de-al doilea proiect, care prevede furnizarea a 18 tramvaie cu trei module, au fost livrate până acum 15 unități, iar ultimele 3 urmează să ajungă la Iași în perioada următoare. După finalizarea livrărilor, orașul va dispune de 34 de tramvaie Bozankaya în exploatare.

Te-ar mai putea interesa și
Criză în România? Ţara noastră rămâne cea mai expusă din regiune chiar dacă nu se confruntă cu un pericol iminent – anunţ de la  gigantul Allianz
Criză în România? Ţara noastră rămâne cea mai expusă din regiune chiar dacă nu se confruntă cu un pericol iminent ...
România nu se confruntă cu o criză iminentă, însă rămâne una dintre cele mai expuse economii din Europa Centrală şi de Est (ECE), atât din cauza inflaţiei persistente, a deficitelor......
Ce se întâmplă în România după ce gigantul Nestle a accelerat programul de tăiere a costurilor cu 1 miliard de CHF
Ce se întâmplă în România după ce gigantul Nestle a accelerat programul de tăiere a costurilor cu 1 miliard de CHF
Nestle, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, a avut anul trecut o creștere organică de 4,8% ...
AAylex ONE (puii Cocorico), intrată în concordat preventiv, va fi restructurată strategic sub coordonarea CITR
AAylex ONE (puii Cocorico), intrată în concordat preventiv, va fi restructurată strategic sub coordonarea CITR
CITR a fost desemnată administrator concordatar al AAylex ONE SA, compania care operează pe piața internă și internațională ...
Conflict Turcia-Grecia. Motivul: acordul dintre eleni şi americanii de la Chevron pentru a căuta gaze lângă insula Creta
Conflict Turcia-Grecia. Motivul: acordul dintre eleni şi americanii de la Chevron pentru a căuta gaze lângă insula Creta
Turcia a declarat joi că se opune 'activităţilor unilaterale' ale Greciei în câmpurile de hidrocarburi de la sud de ...