Fruleg-Ro cere Ministerului Agriculturii ca ajutorul de la UE pentru despăgubirea plantațiilor pomicole și viticole lovite de înghețul tărziu să fie acordate în funcție de gradul în care au fost afectate

Asociaţia Grupurilor şi Organizaţiilor de Producători Agricoli - Fruleg-Ro solicită convocarea urgentă a echipei Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru aplicarea Regulamentului european privind sprijinul de urgenţă în sectorul pomicol, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 11 sept. 2025, 19:49
Fruleg-Ro cere Ministerului Agriculturii ca ajutorul de la UE pentru despăgubirea plantațiilor pomicole și viticole lovite de înghețul tărziu să fie acordate în funcție de gradul în care au fost afectate

Organizaţia consideră esenţial ca implementarea acestui sprijin să fie realizată „rapid, transparent şi diferenţiat” pe specii pomicole şi viticole în funcţie de severitatea pagubelor şi istoricul calamităţilor din ultimii ani.

„Considerăm că o repartizare uniformă a fondurilor, fără diferenţiere în funcţie de gradul de afectare, ar fi nu doar injustă şi imorală ci şi ilegală, contravenind spiritului Regulamentului european şi principiilor de echitate în alocarea resurselor publice. Totodată, avertizăm că România înregistrează un declin continuu în suprafeţele cultivate cu specii pomicole vulnerabile, iar fără măsuri de protecţie diferenţiată, populaţia riscă să nu mai aibă acces la aceste fructe locale în anii următori. Sprijinul diferenţiat reprezintă nu doar o formă de reparaţie, ci şi o investiţie în rezilienţa şi viitorul pomiculturii româneşti”, susţin reprezentanţii asociaţiei într-un comunicat transmis joi.

Principalele solicitări ale Fruleg-Ro vizează: convocarea de urgenţă a unei reuniuni tehnice cu participarea aparatului de specialitate din cadrul MADR şi a organizaţiilor de producători, în vederea stabilirii criteriilor de alocare a fondurilor europene; folosirea datelor oficiale şi a proceselor-verbale de calamitate existente, cu accent pe analiza detaliată a accidentului climatic din anul 2025, ca element principal de fundamentare a sprijinului. „În subsidiar, este importantă conştientizarea vulnerabilităţii fermierilor care cultivă specii predispuse la pierderi recurente în faţa schimbărilor climatice. În situaţia în care există astfel de dezastre documentate la nivelul unei specii anume (ex. 2022, 2023, 2024), acestea trebuie luate în calcul pentru a reflecta realitatea din teren”, susţin reprezentanţii organizaţiei.

De asemenea, ei solicită excluderea de la finanţare sau plafonarea sprijinului pentru speciile şi fermele care, în mod documentat, au înregistrat producţii peste media multianuală şi nu au fost afectate de fenomenele climatice. Fruleg-Ro mai solicită excluderea de la finanţare a livezilor neproductive din punct de vedere tehnic. „Este un principiu simplu: dacă nu poţi demonstra că ai vândut producţie sau că ai fost calamitat în ultimii ani, nu poţi fi despăgubit – pentru că nu ai pierdut nimic. Acelaşi principiu transpus în teorie este acela că livezile neproductive sau care nu pot demonstra vânzări sau daune nu pot beneficia de sprijin, pentru că ele nu funcţionează în sprijinul consumatorului şi nu contribuie activ la aprovizionarea pieţei”, atrag atenţia reprezentanţii organizaţiei.

Asociaţia Grupurilor şi Organizaţiilor de Producători Agricoli Fruleg-Ro salută adoptarea proiectului de Regulament de punere în aplicare a sprijinului financiar de urgenţă din partea Comisiei Europene pentru fermierii afectaţi de fenomene climatice extreme în anul 2025, în special în sectorul pomicol, implicarea echipei tehnice desemnate de Ministerul Agriculturii şi Reprezentanţei României la Consiliul AgriFish, pentru „susţinerea constantă şi profesionalismul manifestat în sprijinul fermierilor din sectorul pomicol”.

Organizaţia mai solicită ca discuţiile să fie purtate cu echipa tehnică condusă de directorul MADR, Viorel Morărescu, cu care a mai colaborat în trecut pentru „alocarea corectă şi fundamentată a sprijinului în sectorul pomicol” şi precizează că rămâne disponibilă pentru consultări tehnice şi contribuţii concrete în procesul de definire a metodologiei de alocare a ajutoarelor.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Retailerul olandez de produse nealimentare Action care are mereu "1.500 de produse sub 5 lei" intră în Zărneşti, în Odorheiu Secuiesc, Suceava, Sighetu Marmaţiei, Târgovişte. Iată grilele......
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Fox Com Serv, compania familiei de antreprenori Vulpe care înglobează producția, distribuţia şi vânzarea de mezeluri ...
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse de război
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse ...
Arabia Saudită, Rusia şi alţi şase membri ai OPEC+ au decis duminică să crească din nou cotele de producţie de petrol, ...
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran ...