Seceta a lovit crunt: Grâul, compromis 30%. Porumbul, până la 45%

Producţia de grâu este compromisă, în prezent, în procent de 30%, în timp ce producţiile de porumb şi floarea soarelui sunt afectate cu până la 40-45%, din cauza secetei, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).
Economica.net - vin, 27 iul. 2012, 13:10
Seceta a lovit crunt: Grâul, compromis 30%. Porumbul, până la 45%

‘Seceta din ultima perioadă a afectat puternic culturile de grâu, porumb şi floarea soarelui. În cazul grâului, producţia este compromisă în procent de 30-35%, însă, dacă ne referim la grâul pentru panificaţie, pierderile ar putea fi şi mai mari, deoarece acest tip de grâu trebuie să întrunească o serie de proprietăţi specifice. Dacă pierderile la capitolul grâu se vor accentua, atunci s-ar putea să fim nevoiţi să apelăm şi la importuri, costurile de achiziţie urmând să fie destul de ridicate, mai ales în condiţiile în care preţul grâului la bursă a crescut cu circa 30%’, a afirmat Dragoş Frumosu.

Potrivit acestuia, şi preţul la bursă al porumbului a crescut cu aproximativ 50% în ultimul timp, în special din cauza secetei care a afectat teritoriile cultivate cu porumb din Statele Unite ale Americii.

‘Am fost informat că ministrul Agriculturii a anunţat că pierderile înregistrate de firme vor fi compensate în proporţie de 80%, dacă o cantitate mai mare de 30% din culturi sunt afectate. Din punctul meu de vedere, este o măsură foarte bună, însă sprijinul acordat de stat ar trebui să fie oferit doar IMM-urilor care sunt constituite în asociaţii. În cazul în care ajutoarele de stat sunt acordate firmelor mici, care nu dispun de niciun fel de asigurare, atunci putem vorbi de bani cheltuiţi inutil’, a mai spus Dragoş Frumosu. Producţia de grâu este compromisă, în prezent, în procent de 30%, în timp ce producţiile de porumb şi floarea soarelui sunt afectate cu până la 40-45%, din cauza secetei, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA).

‘Seceta din ultima perioadă a afectat puternic culturile de grâu, porumb şi floarea soarelui. În cazul grâului, producţia este compromisă în procent de 30-35%, însă, dacă ne referim la grâul pentru panificaţie, pierderile ar putea fi şi mai mari, deoarece acest tip de grâu trebuie să întrunească o serie de proprietăţi specifice. Dacă pierderile la capitolul grâu se vor accentua, atunci s-ar putea să fim nevoiţi să apelăm şi la importuri, costurile de achiziţie urmând să fie destul de ridicate, mai ales în condiţiile în care preţul grâului la bursă a crescut cu circa 30%’, a afirmat Dragoş Frumosu.

Potrivit acestuia, şi preţul la bursă al porumbului a crescut cu aproximativ 50% în ultimul timp, în special din cauza secetei care a afectat teritoriile cultivate cu porumb din Statele Unite ale Americii.
‘Am fost informat că ministrul Agriculturii a anunţat că pierderile înregistrate de firme vor fi compensate în proporţie de 80%, dacă o cantitate mai mare de 30% din culturi sunt afectate. Din punctul meu de vedere, este o măsură foarte bună, însă sprijinul acordat de stat ar trebui să fie oferit doar IMM-urilor care sunt constituite în asociaţii. În cazul în care ajutoarele de stat sunt acordate firmelor mici, care nu dispun de niciun fel de asigurare, atunci putem vorbi de bani cheltuiţi inutil’, a mai spus Dragoş Frumosu.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...