FT: AstraZeneca şi Bristol Myers discută o fuziune de 400 miliarde de dolari

03 08. 2026
astrazeneca 3

Ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii din industrie şi ar duce la crearea celei de-a patra mari companii farmaceutice mondiale în funcţie de capitalizarea bursieră, şi cea mai mare după venituri.

Un acord ar putea fi anunţat în viitorul apropiat dar „ar putea fi întârziat sau ar putea să nu se concretizeze”, au declarat pentru FT surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Reprezentanţii AstraZeneca nu au dorit să comenteze iar cei ai Bristol Myers Squibb încă nu au răspuns solicitărilor de a face declaraţii.

AstraZeneca, cu sediul în Cambridge şi listată la Bursa de la Londra, este a doua cea mai valoroasă companie din Marea Britanie. BMS, listată la Bursa de la New York, se concentrează pe tratamente cardiovasculare şi oncologice.

O eventuală tranzacţie s-ar confrunta cu obstacole din partea autorităţilor antitrust şi de reglementare.

Discuţiile vin pe fondul eforturilor şefului AstraZeneca, Pascal Soriot, de a extinde prezenţa în SUA, deja cea mai mare piaţă a companiei. În Statele Unite, AstraZeneca a investit zeci de miliarde de dolari, pentru a genera jumătate din veniturile anuale de 80 miliarde de dolari vizate până în 2030 de pe piaţa americană. Anul trecut, compania a avut venituri de aproximativ 59 miliarde de dolari.

Luni dimineaţa, acţiunile AstraZeneca au scăzut cu 7%, cel mai sever declin în cadrul companiilor din indicele FTSE 100 al Bursei de la Londra, după publicarea informaţiilor privind potenţiala fuziune cu Bristol Myers Squibb.

Investitorii şi analiştii evaluează logica strategică a unui potenţial acord şi beneficiile financiare.

„Combinaţia cu Bristol nu are o justificare strategică sau financiară”, a apreciat Markus Manns, director de portofoliu la Union Investment, un acţionar AstraZeneca.

Vineri, capitalizarea bursieră a AstraZeneca se situa la 264,11 miliarde de dolari, iar cea a Bristol Myers la 133,41 miliarde de dolari.