FT: Dezastrul politic continuă, leul va atinge noi minime istorice

Economica.net
30 07. 2012
moneda_leu_87493800

Dar această revalorizare ar putea să nu dureze mult. Băsescu a supravieţuit numai pentru că mai puţin de jumătate din electorat s-a prezentat la urne. Votul nu va reuşi să îngroape o tot mai intensă confruntare politică ce a stârnit temeri pe plan internaţional cu privire la respectarea statului de drept şi leul s-ar putea întoarce la noi minime istorice.

Să ai un şef al guvernului şi un şef al statului care sar fiecare la gâtul celuilalt nu este niciodată un semn bun, scrie Jonathan Wheatley. Băsescu este mai mult o figură simbolică şi exercită o putere limitată, continuă el. Pentru că şi-a depăşit atribuţiile prin implicarea în anul 2010 în elaborarea programului de austeritate şi în deciziile de politică economică, Parlamentul a votat suspendarea sa pe data de 6 iulie, în urma solicitării lui Victor Ponta.

Dar ceea ce a ridicat cu adevărat miza a fost valul de nemulţumire populară în faţa măsurilor de austeritate menite să reducă deficitul bugetar. Investitorii au temeri legate de Ponta, întrucât el este un lider al mişcării antiausteritate şi pentru că, potrivit criticilor săi, acţiunea sa împotriva lui Băsescu este o încercare de a prelua puterea încălcând Constituţia, se mai scrie în articol, menţionând că SUA, UE, Consiliul Europei şi organizaţii precum Freedom House şi Comitetul Helsinki au fost neobişnuit de rapide în a-şi exprima îngrijorarea.