FT: Mari fonduri de valori mobiliare renunţă la euro

Unii dintre cei mai mari manageri de valori mobiliare din Europa au confirmat pentru Financial Times că se debarasează de activele în euro de teama unei posibile ieşiri a Greciei din zona euro şi a apariţiei unui haos pe piaţa monedei unice.
Economica.net - vin, 25 mai 2012, 13:56
FT: Mari fonduri de valori mobiliare renunţă la euro

Recenta cădere bruscă a euro i-a luat prin surprindere pe mulţi investitori: moneda unică a pierdut 5% în ultimele trei săptămâni, după ce a evoluat foarte slab faţă de dolar în cea mai mare parte a anului, pentru ca joi să ajungă la cea mai scăzută valoare din ultimele 22 de luni, 1 la 1.2514 dolari americani, scrie Agerpres.

Compania de gestionare a activelor Amundi, a doua cea mai mare din Europa, şi Threadneedle Investments, cea mai mare de acest gen din Marea Britanie, şi-au limitat expunerea faţă de euro în ultimele zile, pe fondul nemulţumirii în creştere faţă de eforturile liderilor politici de reglementare a crizei. De asemenea, compania americană Merk Investments susţine că şi-a vândut ultimul euro la 15 mai. ‘Suntem preocupaţi că lucrurile se desfăşoară anormal. N-ai cu cine să vorbeşti în Grecia’, a declarat directorul pentru investiţii, Axel Merk.

Amundi, care gestionează inclusiv fonduri de pensii, consideră că riscul ca actuala criză să cuprindă şi economiile mai mari ale Spaniei şi Italiei continuă să crească pentru că factorii de decizie politică nu au reuşit să-i convingă pe investitori că ‘zidul de protecţie’ pe care l-au construit este suficient de solid.

Alţi importanţi manageri de active şi-au manifestat temerea că posibilitatea ca Grecia să iasă din zona euro – un aşa-zis ‘Grexit’ – s-a accentuat serios pe parcursul ultimei săptămâni.

Miercuri seara, la summitul de la Bruxelles, liderii europeni au amânat o decizie de consolidare a băncilor de pe continent, în pofida preocupărilor tot mai intense că instabilitatea din Grecia subminează încrederea în sectorul financiar al Europei.

Potrivit Citigroup, euro ar putea ajunge aproape la paritate cu dolarul în cazul unei ieşiri necoordonate a Greciei din zona euro. Richard Batty, director pentru investiţii la Standard Life Investments – al cărei portofoliu de acţiuni europene a fost subţire în ultimii doi ani -, a remarcat la rândul său că se prevede o aprofundare a crizei şi în aceste condiţii euro este supus la presiuni.

‘Politicienii nu au reuşit să convingă pieţele că se ocupă de rezolvarea problemelor din zona euro’, a subliniat Neil Williams, economist şef la Hermes Fund Managers, care şi-a redus aproape la zero expunerea la acţiunile economiilor europene periferice.

Eric Brard, director de investiţii în titluri cu venit fix la Amundi, a remarcat pe de altă parte că, deşi compania sa a renunţat o parte din activele în euro schimbându-le în dolari, un euro mai slab poate însemna o veste bună pentru Europa şi pentru companiile de export din regiune.

‘Scenariul nostru de bază este că zona euro nu se va destrăma şi că Grecia va rămâne în uniunea monetară. Dar, privind lucrurile pragmatic, în ultimele săptămâni percepţia pieţei faţă de riscurile unei divizări a zonei euro şi ieşirii Greciei s-a accentuat’, a conchis acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...