Fuziunea dintre Orange România şi Orange România Communications a fost finalizată

 Fuziunea între Orange România (ORO) şi Orange România Communications (OROC) a fost finalizată, aceasta permiţând crearea unui operator de telecomunicaţii convergent integrat, începând cu 1 iunie 2024, informează joi Orange.
AGERPRES - J, 30 mai 2024, 15:22
Fuziunea dintre Orange România şi Orange România Communications a fost finalizată

Potrivit unui comunicat al companiei, fuziunea s-a realizat prin absorbţia OROC de către ORO. În urma finalizării fuziunii, Grupul Orange va deţine 80% din capitalul social şi drepturile de vot ale entităţii consolidate, în timp ce Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării va avea 20%.

De la achiziţia, în 2021, de către Orange România a 54% din acţiunile operatorului de servicii fixe Orange România Communications (anterior Telekom România Communications), Orange a parcurs o serie de paşi tehnici importanţi, care au permis unificarea canalelor de contact şi a experienţei clienţilor OROC, precum şi lansarea primei oferte comerciale comune.

„Dinamica pieţei de telecomunicaţii aduce beneficii românilor. Această fuziune este o recunoaştere a forţei României în ce priveşte infrastructura de telecomunicaţii şi a potenţialului ţării noastre de a deveni un hub regional de conectivitate. Prin participaţia ministerului în noua companie, vom acţiona pentru creşterea calităţii serviciilor de telecomunicaţii pentru toţi utilizatorii din România”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Fuziunea aduce modificări minime în utilizarea de zi cu zi a serviciilor Orange şi permite companiei să înlăture barierele privind integrarea operaţională completă. Astfel, va fi înlesnit procesul de combinare a bazelor de date ale clienţilor ambelor companii, cât şi a sistemelor IT, permiţând accelerarea proceselor ce vor crea o experienţă îmbunătăţită, în cea mai rapidă reţea, pentru toţi utilizatorii Orange.

„Fuziunea dintre Orange România SA şi Orange România Communications SA este un pas major pentru Orange şi o realizare importantă în urma dialogului cu Guvernul României. Această fuziune va permite Orange România să-şi pună în aplicare integral strategia prin care va dezvolta cele mai bune oferte din piaţă pentru servicii mobile şi prin fibră. Mulţumesc călduros celor care au lucrat la finalizarea acestei tranzacţii şi doresc mult succes noii echipe integrate”, a declarat Mari-Noelle Jego-Laveissiere, vicepreşedinte executiv, CEO al Orange Europe, în comunicat.

La rândul său, Julien Ducarroz, CEO Orange România, a subliniat că finalizarea acestei fuziuni a fost o prioritate de la începutul mandatului său.

„Mă bucur că ne aflăm în faţa acestui moment major în istoria Orange România. Calea de urmat este acum clară şi ne vom concentra toate eforturile pentru a oferi clienţilor o experienţă îmbunătăţită, apropiindu-ne şi mai mult de obiectivul nostru de a deveni alegerea preferată pentru serviciile convergente în România”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Mexicul acuză SUA de amestec în treburile interne ale ţării
Mexicul acuză SUA de amestec în treburile interne ale ţării
Preşedinta mexicană Claudia Sheinbaum a acuzat SUA de amestec în treburile interne ale ţării sale, relatează luni dpa....
Scumpire masivă a motorinei în rețeaua Rompetrol azi, după ieftinirea mare de săptămâna trecută
Scumpire masivă a motorinei în rețeaua Rompetrol azi, după ieftinirea mare de săptămâna trecută
Rompetrol, unul dintre marile lanțuri de distribuție a carburanților, care ieftinise considerabil motorina săptămâna ...
Criză în Ungaria – Premierul Magyar susţine că guvernul va începe procedura legală de demitere a preşedintelui, dacă acesta nu demisionează
Criză în Ungaria – Premierul Magyar susţine că guvernul va începe procedura legală de demitere a preşedintelui, ...
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat luni, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Tamas Sulyok, că dacă acesta ...
34 de ani de colaps demografic. Populaţia României continuă să scadă – Numărul deceselor, aproape dublu faţă de naşteri, conform celor mai recente date INS
34 de ani de colaps demografic. Populaţia României continuă să scadă – Numărul deceselor, aproape dublu faţă ...
Populaţia României a înregistrat, din nou, un spor natural negativ, în martie 2026, conform celor mai recente date comunicate ...