Fuziunea UBS-Credit Suisse nu a calmat pieţele bursiere din Asia

Bursele din Asia înregistrau luni pierderi, semn că revenirea încrederii în sistemul bancar în rândul investitorilor mondiali este încă departe, în pofida anunţului preluării băncii elveţiene Credit Suisse de către UBS, informează AFP.
AGERPRES - lun, 20 mart. 2023, 08:42
Fuziunea UBS-Credit Suisse nu a calmat pieţele bursiere din Asia

În jurul orei 3:45 GMT, indicele Nikkei al Bursei de la Tokyo afişa o scădere de 0,98%, afectat în special de deprecierea acţiunilor băncilor. La Bursa de la Hong Kong, indicele Hang Seng înregistra o contracţie şi mai mare (minus 2,51%), în timp ce Bursele de la Shanghai şi Shenzhen afişau creşteri modeste.

Matt Simpson, analist la City Index, susţine că există în continuare o „doză mare de suspiciune şi paranoia” pe pieţele asiatice, într-un raport publicat luni. „Incertitudinile ar putea să rămână la un nivel ridicat pentru o anumită perioadă”, în pofida diverselor măsuri de sprijin pentru sectorul bancar, avertizează de asemenea Stephen Innes, analist la SPI Asset Management.

Autorităţile asiatice au încercat luni să îşi liniştească propriile lor pieţe. Astfel, Autoritatea monetară din Hong Kong a calificat drept „nesemnificativ” impactul scandalului de la Credit Suisse asupra sistemului său bancar, precizând că activele de la Hong Kong ale băncii elveţiene reprezintă mai puţin de 0,5% din totalul activelor din sistemul bancar din Hong Kong.

La Tokyo, purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, Hirokazu Matsuno a dat luni noi asigurări că instituţiile financiare japoneze dispun de „abundente lichidităţi şi capitaluri” şi că piaţa financiară este „în general stabilă”.

La finalul unor intense negocieri care au avut loc în acest week-end, UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat că va prelua rivalul în dificultate Credit Suisse, cu importante garanţii furnizate de Guvernul elveţian, care speră astfel să evite o criză majoră şi să recâştige încrederea investitorilor din lumea întreagă.

De la Trezoreria americană şi până la Banca Centrală Europeană, această preluare a fost salutată imediat de cei care se temeau de noi turbulenţe pe pieţele financiare, deja îngrijorate de recenta prăbuşire a Silicon Valley Bank şi a mai multor bănci regionale din SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunță un program pentru reabilitarea faţadelor. Primele luate în vizor, clădirile din zona protejată
Ciucu anunță un program pentru reabilitarea faţadelor. Primele luate în vizor, clădirile din zona protejată
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat că a conceput un program pentru reabilitarea faţadelor şi că Municipalitatea începe cu imobilele din zona protejată....
VIDEO Autostrada A3 Transilvania. Tronson început de americanii de la Bechtel, adus la peste 80% de Construcții Erbașu
VIDEO Autostrada A3 Transilvania. Tronson început de americanii de la Bechtel, adus la peste 80% de Construcții Erbașu
Lucrările la tronsonul Suplacu de Barcău - Chiribiș (26 km) din Autostrada A3 Transilvania au depășit pragul de 80%, ...
Gigantul american Joyson Safety Systems închide și fabrica din Jibou, după ce a scos la vânzare fabrica din Hunedoara
Gigantul american Joyson Safety Systems închide și fabrica din Jibou, după ce a scos la vânzare fabrica din Hunedoara
Gigantul american Joyson Safety Systems, lider global în siguranța mobilității pentru componente și sisteme de siguranță ...
Percheziții DNA la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
Percheziții DNA la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri ...