G7 va face „propuneri concrete” pentru „creşterea presiunii asupra Rusiei” – Casa Albă

Summitul G7, care va avea loc la sfârşitul săptămânii în Germania, va elabora ''un set de propuneri concrete pentru a creşte presiunea asupra Rusiei şi a arăta sprijinul nostru colectiv pentru Ucraina'', a declarat miercuri un înalt oficial de la Casa Albă, relatează AFP.
AGERPRES - J, 23 iun. 2022, 11:02
G7 va face

El nu a dat însă detalii cu privire la aceste măsuri, după ce Occidentul a multiplicat deja anunţurile de sancţiuni împotriva regimului lui Vladimir Putin.

Aceeaşi sursă a indicat, de asemenea, că subiectul energiei, al cărei cost explodează în lume, se va afla ”în centrul discuţiilor” dintre liderii Statelor Unite, Germaniei, Franţei, Canadei, Italiei, Japoniei şi Regatului la acest summit.

Cei şapte şefi de stat şi de guvern ”văd un set de provocări comune în ceea ce priveşte costul vieţii pentru populaţiile lor” şi mai mult în lume, în special în ceea ce priveşte energia şi hrana, a menţionat responsabilul american sub rezerva anonimatului.

El s-a adresat în cadrul unei conferinţe de presă dedicată participării preşedintelui american Joe Biden la acest summit G7 precum şi la un summit NATO care va avea loc în Spania.

Casa Albă a subliniat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa prin videoconferinţă la aceste două reuniuni la nivel înalt.

În ceea ce priveşte NATO, un înalt responsabil al executivului american a insistat că alianţa de apărare occidentală va prezenta la Madrid un nou ”concept strategic” care ”va menţiona provocările lansate de China”. ”Va fi pentru prima dată”, a indicat sursa citată.

Beijingul va fi, de asemenea, în vizorul G7, care va analiza practicile Chinei considerate încă ”mai agresive” în chestiuni economice şi comerciale.

Casa Albă a menţionat, de asemenea, lansarea, în cursul G7, al unui ”parteneriat în infrastructuri” pentru ţările mai puţin dezvoltate, care ar trebui să fie un răspuns la investiţiile masive chineze în întreaga lume.

Membrii G7 au invitat, de asemenea, Argentina, India, Indonezia, Senegal şi Africa de Sud să se alăture summitului din Spania.

În ceea ce priveşte apărarea, responsabilul de la Casa Albă nu a indicat dacă Joe Biden va profita de reuniunea NATO pentru a avea o întrevedere cu omologul său turc Recep Tayipp Erdogan, care ameninţă că va bloca aderarea Finlandei şi Suediei la Alianţă.

Cu toate acestea, Statele Unite rămân ”optimiste” cu privire la posibilitatea de a ajunge la un consens cu Ankara.

Te-ar mai putea interesa și
Raport FMI, anunț grav: Vom avea turbulențe majore în economie. Bursa, lovită în plin. Ce domenii vor fi afectate  mai rău.
Raport FMI, anunț grav: Vom avea turbulențe majore în economie. Bursa, lovită în plin. Ce domenii vor fi afectate mai ...
Trebuie să ne pregătim să ne punem centurile de siguranță, pentru că vin turbulențe majore în economie, anunță ultimul raport FMI. Printre cele mai afectate vor fi piețele financiare non......
Grindeanu dezvăluie scenariul pentru alegeri anticipate: Cu Bolojan am băut o cafea joi
Grindeanu dezvăluie scenariul pentru alegeri anticipate: Cu Bolojan am băut o cafea joi
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a arătat, încă o dată că, din perspectiva sa, nu se mai poate merge înainte în ...
China vrea un loc la masa giganţilor auto europeni. BYD negociază un loc în Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA)
China vrea un loc la masa giganţilor auto europeni. BYD negociază un loc în Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile ...
BYD poartă discuţii pentru a se alătura Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), principalul organism ...
Marea Britanie își întoarce faţa spre UE. La şase ani după Brexit, alegătorii din Regatul Unit sunt mai deschişi la o reunire cu Uniunea Europeană decât la alte tipuri de acorduri (raport)
Marea Britanie își întoarce faţa spre UE. La şase ani după Brexit, alegătorii din Regatul Unit sunt mai deschişi ...
Alegătorii din Regatul Unit sunt mai predispuşi să susţină în mod deschis reintegrarea Regatului Unit în Uniunea Europeană ...