Gabriel Andronache a fost ales în funcția de președinte al Directoratului Transelectrica

Gabriel Andronache a fost ales luni preşedinte al Directoratului Transelectrica pentru o perioadă de patru luni, începând din 25 decembrie, informează compania printr-un comunicat transmis Bursei de la Bucureşti, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 dec. 2022, 19:31
Gabriel Andronache a fost ales în funcția de președinte al Directoratului Transelectrica

„În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Actul constitutiv al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica-SA, Consiliul de Supraveghere alege pe domnul Gabriel Andronache ca Preşedinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A. Mandatul membrilor Directoratului are o durată de 4 luni începând cu data de 25 decembrie 2022 cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, pentru încă două luni, dar durata mandatului nu va depăşi data finalizării procedurii de selecţie a membrilor Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica-SA în conditiile OUG nr. 109/2011, dacă procedura se va finaliza în interiorul acestui interval”, se menţionează în documentul citat.

Totodată, în şedinţa de luni a Consiliului de Supraveghere au fost desemnaţi în calitatea de membri provizorii ai Directoratului, tot pentru o perioadă de 4 luni, Gabriel Andronache, Ştefăniţă Munteanu, Cătălin Constantin Nadolu, Florin Cristian Tătaru şi Bogdan Toncescu, în condiţiile în care mandatele acestora expirau în 24 decembrie.

Transelectrica gestionează şi operează o reţea de peste 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene de înaltă tensiune (400 kV, 220 kV şi 110 kV) şi 81 de staţii electrice de transformare pe teritoriul întregii ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Semne de ușoară relaxare în Orientul Mijlociu: Două supertancuri petroliere au ieșit din Strîmtoarea Ormuz și se îndreaptă spre China, prețul petrolului scade
Semne de ușoară relaxare în Orientul Mijlociu: Două supertancuri petroliere au ieșit din Strîmtoarea Ormuz și se îndreaptă ...
Două supertancuri petroliere încărcate cu țiței au ieșit astăzi din Strâmtoarea Hormuz și se îndreaptă spre China, a relatat Reuters, citând date de la LSEG și Kpler. Prețul țieiului a......
Biodiesel sustenabil (HVO) şi combustibil sustenabil pentru avioane (SAF) „Made in România” la Rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom
Biodiesel sustenabil (HVO) şi combustibil sustenabil pentru avioane (SAF) „Made in România” la Rafinăria Petrobrazi ...
O nouă instalaţie la Rafinăria Petrobrazi va produce 250.000 de tone de biodiesel sustenabil (HVO) şi combustibil sustenabil ...
Samsung lansează în România serviciul prioritar de reparații în următoarea zi pentru televizoare
Samsung lansează în România serviciul prioritar de reparații în următoarea zi pentru televizoare
amsung Electronics a anunțat astăzi lansarea unui nou serviciu prioritar Premium Plus în România, un serviciu conceput ...
Trei din 10 maşini vândute în 2026 vor fi electrice. China va fi lider detaşat (AIE)
Trei din 10 maşini vândute în 2026 vor fi electrice. China va fi lider detaşat (AIE)
Aproape 30% din automobilele vândute la nivel mondial în 2026 vor fi modele electrice, potrivit Agenţiei Internaţionale ...