Gabriel Stanciu, Alstom România: Montarea de uşi portpalier în staţiile de metrou ar elimina cazurile de sinucidere şi accidentele mortale

Economica.net
14 12. 2017
800px_l9_l10_la_sagrera_i_onze_de_setembre_017_83038900

Alstom este compania care asigură mentenanţa trenurilor de metrou din Capitală. Contractul dintre Alstom şi Metrorex a fost semnat în 2004 şi are o durată de 15 ani, acesta urmând să expire în decembrie 2019.

„Există o soluţie tehnică pentru lucrurile acestea, ele se numesc uşi portpalier. De fiecare dată se instalează cu automatizarea trenurilor. Dacă mergeţi în oraşe care au reţele de metrou automatizate, o să vedeţi că nu mai au mecanic, sau dacă au, e unul pe post de observator. Iar trenul se opreşte în staţie fix la centimetru, astel încât să se deschidă uşile portpalier numai în dreptul celor de la ganituri”, a declarat joi Gabriel Stanciu, director general al Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, la o întâlnire cu presa.

Soluţia presupune construcţia unor structuri transparente, din sticlă securizată sau din plexiglas, pe toată lungimea peronului, care ar avea uşi de acces ce s-ar deschide doar când trenul este oprit în staţie.

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor. Ea a căzut în faţa unei garnituri de metrou, iniţial suspectându-se că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu aceasta.

Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic. Conform Poliţiei, cea care a fost prima ţinta agresiunii a făcut reclamaţie în jurul orei 20:00.

Agresoarea este cercetată pentru omor şi tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.