Gabriela Firea îşi doreşte ca PMB să se implice în susţinerea Clubului Rapid

Economica.net
18 07. 2017
rapid_67849495767_81127800

‘Este o dorinţă a noastră, a tuturor, fie că suntem sau nu microbişti, să contribuim la salvarea unui brand naţional. Cred că echipa Rapid are foarte mulţi fani. Eu sunt un om care face sport, încurajez sportul. Finanţăm, aşa cum ştiţi, prin CSM activităţile sportive şi m-aş implica şi eu, bineînţeles, alături de cei doi primari – primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, şi primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu – pentru salvarea acestui brand naţional. Detaliile tehnice şi financiare le vom anunţa ulterior, pentru că acum suntem într-o perioadă de pregătire, de analiză şi nu am dori să dăm elemente suplimentare despre negociere’, a precizat edilul la sediul PMB.

Ea a menţionat că nu poate preciza deocamdată o sumă concretă.

‘Nu m-am gândit încă la o sumă. Nu e vorba de ceea ce cred eu, ci ceea ce spun specialiştii care analizează toate documentele, situaţia de fapt în care se află, din nefericire, Clubul Rapid. Ceea ce ne dorim pentru bucureşteni, pentru România este ca acest club să joace din nou şi să ajungă cât se poate mai sus ca performanţă sportivă’, a spus ea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a subliniat, luni, importanţa salvării Clubului Rapid. El a precizat că a discutat acest aspect cu primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, pe care l-a asigurat că îl susţine moral.

‘Mi-a zis (Dan Tudorache – n.r.) că vrea să se implice, ca autoritate, în Clubul Rapid şi eu am spus că îl susţin. Moral. Sunt rapidist de la 3 ani şi orice pot să fac moral, să-l susţin, să-l încurajez – sper să nu mai fie şi ăsta vreun trafic de influenţă. Aş vrea să salvăm acel club, care este totuşi un club simbol, este o legendă a sportului românesc, nu numai a fotbalului. Eu cred că şi Primăria Capitalei doreşte să se implice, eventual printr-un acord. Dar cred că împreună pot găsi o soluţie bună. Poate şi cu Primăria Sectorului 6. Este un club fanion, care nu cred că ne poate aduce deservicii, ba dimpotrivă’, a afirmat Dragnea.

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunţat, pe 3 iulie, că a înfiinţat o comisie care să înceapă negocierile cu cei care deţin palmaresul clubului Rapid în vederea preluării acestuia. Tudorache a menţionat la momentul respectiv că a discutat despre această intenţie atât cu premierul Mihai Tudose, cât şi cu primarul general, Gabriela Firea.