Gabriela Firea le interzice taximetriştilor să vorbească la telefon şi să discute cu clienţii despre politică, religie şi sex

Economica.net
19 12. 2017
taxi_5678909876543345678_88450200

„Taximetriştii nu mai au voie să refuze curse sau să ceară bonusuri. Să nu fumeze şi să aibă o ţinută decentă. Să nu vorbească la telefon sau să nu asculte muzică tare. Să nu se angajeze, cu clienţii, în discuţii privind subiecte sensibile care ar putea să contravină principiilor, convingerilor clientului în religie, politică şi domeniul sexual (..) Se instituie obligativitate ca activitatea de taximetrie să se facă printr-un dispecerat”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la începutul şedinţei de consiliu, potrivit Mediafax.

De asemenea, Gabriela Firea a precizat că toţi taximetriştii trebuie să ofere clienţilor posibilitatea de a plăti şi cu cardul.

Proiectul de modificare a legii taximetriei a fost lansat la începutul lunii decembrie, ca urmare a unei întâlniri cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Aceştia i-au prezentat primarului general o serie de revendicări ale asociaţiilor taximetriştilor licenţiaţi, care reclamau, printre altele, concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie.

ROMANIATV.net