Gabriela Tănase şi Sorin Faur lansează programul de antreprenoriat Antreprenoris

Economica.net
16 10. 2015
antreprenoris_54653600

Programul Antreprenoris durează şase săptămâni, este structurat în 12 sesiuni, şi este susţinut de o echipă formată din şase traineri, cu expertiză în domeniile: dezvoltare şi strategie organizaţională, consultanţă, vânzări, marketing, contabilitate, resurse umane, dar şi psihologie şi coaching.

Iată cum este structurat programul: sesiunea de deschidere a Antreprenoris durează opt ore, este urmată de 10 sesiuni de câte patru ore fiecare, de la ora 16:00 la 20:00, (care vor avea loc în zilele de luni şi de joi), iar sesiunea de închidere a programului durează opt ore.

Participanţii vor învăţa cum se face antreprenoriatul modern, cum să-şi planifice propria afacere (de ce să construieşti o afacere scalabilă şi replicabilă; cum să creezi, să livrezi şi să captezi valoare, despre infrastructura afacerii: activităţile, resursele şi partenerii de care ai nevoie); cum să aibă profit mai mare şi clienţi mai mulţi, cum să pregătească o negociere de succes, cum să îşi construiască brand de angajator, despre cash flow, analiză cost-beneficiu, şi multe altele.  
Consultaţi aici lista completă a temelor abordate în cadrul programului Antreprenoris.

Mulţi dintre traineri sunt ei înşişi antreprenori, iar programul se bazează pe experienţa lor personală. Se lucrează individual şi în echipe, iar antreprenorii învaţă atât de la traineri, cât şi de la colegi, aplicând totul pe datele propriei afaceri – de la bilanţ şi balanţă, la plan de business, specific de piaţă, context, angajaţi etc.

După finalizarea programului, participaţii beneficiază de o oră de consultanţă de business sau coaching, într-o şedinţă cu unul dintre trainerii programului, funcţie de nevoile fiecăruia.

Prima grupa Antreprenoris formată din 12 participanţi începe cursurile pe 9 noiembrie 2015, în Bucuresti.

„Am dezvoltat programul Antreprenoris din dorinţa de a contribui la îmbunătăţirea mediului antreprenorial din România, prin construirea unui cadru de lucru în care fiecare este liber să îşi definească şi să îşi implementeze propria viziune asupra succesului”, spune Sorin Faur, cofondator al programului.

Pe lângă însuşirea unor cunoştinţe practice pentru creşterea sau înfiinţarea unei afaceri, Antreprenoris propune antreprenorilor exerciţii de introspecţie personală, autocunoaştere şi coaching.

La Antreprenoris totul începe de la „Cine eşti tu şi cum se reflectă asta în afacerea ta?” Abordarea noastră este ca fiecare antreprenor să îşi pună amprenta personală asupra afacerii sale. Iar prin exerciţiile transformaţionale din program ne propunem să umplem spaţiul dintre mediul în care se manifestă un antreprenor, să îl confruntam cu ceea ce face, spune, gândeşte şi astfel să aibă posibilitatea de a-şi redefini identitatea de antreprenor, şi a-şi accesa întregul potenţial, spune Gabriela Tanase, coach, lider transformaţional şi cofondator al programului.

BDO Romania, a cincea firmă de audit şi consultanţă din ţară, are peste 200 de profesionişti care activează în cadrul unor echipe multidisciplinare coordonate de 19 parteneri acreditaţi de organisme profesionale internaţionale şi locale, şi oferă toată gama de servicii cerute de piaţa de audit şi consultanţă.