Gala de arte marțiale UFC Freedom 250 organizată la Casa Albă de ziua lui Trump a produs o pierdere cu 30 de milioane de dolari companiei organizatoare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/08/Trump-si-Dana-White-628x420.jpg)
În publicul galei organizate pentru a marca 250 de ani de la independenţa SUA s-au aflat preşedintele american Donald Trump, vechi fan al UFC, şi vicepreşedintele JD Vance.
Pe peluza de sud a Casei Albe a fost construită o structură special pentru eveniment, cu locuri pentru 4300 de spectatori. Accesul a fost exclusiv pe bază de invitaţii rezervate aliaţilor politici, susţinătorilor financiari şi unor militari.
De obicei, taxa de intrare are o pondere importantă în veniturile generate de un eveniment, iar UFC nu a reuşit să acopere doar din sponsorizări cheltuielile de producţie şi generale estimate la 60 de milioane de dolari.
TKO Group Holdings, compania-mamă a UFC, a înregistrat venituri în creştere în trimestrul al doilea din 2026, dar marja de profit a fost mai mică „integral din cauza profilului financiar al evenimentului UFC Freedom 250. Fără Freedom 250, marja ar fi fost mai mare faţă de anul precedent”.
Gala de MMA a fost urmărită de 8,2 milioane de telespectatori americani şi circa 34 de milioane în întreaga lume, fiind unul din cele mai urmărite evenimente de arte marţiale mixte din toate timpurile. Meciul principal, pentru titlul UFC la categoria uşoară, s-a încheiat cu o victorie considerată surprinzătoare a americanului Justin Gaethje împotriva spaniolului Ilia Topuria, neînvins până atunci.
Sursa foto: Rawpixel.com