VIDEO Gara din România unde lucrările se apropie de final. Cum arată acum nodul feroviar istoric

21 03. 2026
gara simeria

 

Modernizarea tronsonului 3 Gurasada – Simeria este inclusă în proiectul de reabilitare a liniei CF Frontieră – Curtici – Simeria parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h.

Gara Simeria, punct strategic european

Lucrările din gara Simeria se apropie de final, șantierul lasând locul unei infrastructuri moderne, pregătite pentru cerințele viitorului. Este o tranziție vizibilă: de la un nod feroviar istoric, la un punct strategic european. Astăzi, Gara Simeria continuă să evolueze, adaptându-se cerințelor moderne, dar fără să-și piardă identitatea. Este un loc unde tradiția feroviară se împletește cu prezentul, iar spiritul călătoriei rămâne mereu viu„, transmit cei de la CFR Infrastructură Timișoara.

Pe lotul Gurasada – Simeria (40,88 km), asocierea FCC Construccion SA – Webuild SpA – Contratas y Ventas SA a ajuns la un stadiu fizic de 88,4% în februarie. În cadrul acestui tronson, în noiembrie 2025 a fost deschisă circulația pe varianta de traseu nou Ilia – Mintia, fir I.

Termenul de finalizare a lucrărilor este august 2026, conform datelor actuale de pe site-ul CFR SA.

Contractul început în octombrie 2017, pentru lotul ce include gara Simeria, are o valoare de 3,44 de miliarde de lei.

Linia de cale ferată din România unde călătoria se va scurta la jumătate după modernizare

CFR Infrastructură estimează că până în 2027 ar putea fi gata lucrările pe toate cele patru loturi de cale ferată de la Simeria la km 614, care însumează 141 de kilometri. Lucrările de modernizare vizează creșterea vitezei maxime de circulație la 160 de kilometri/oră, față de 50 – 80 de kilometri/oră, înainte de modernizare.

Durata călătoriei cu trenul pe secțiunea de cale ferată Simeria – km 614 (județul Arad) va fi de o oră și 17 minute după finalizarea lucrărilor de modernizare, față de două ore și 58 de minute înainte de modernizare. Pe această linie din coridorul IV Pan European sunt programate să circule și două trenuri noi, cumpărate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).