Garanti Bank estimează o scădere a dobânzii de politică monetară cu 0,75 puncte în acest an, la 4,5%

Garanti Bank estimează o scădere a dobânzii de politică monetară de 0,75 puncte în acest an, la 4,5%, şi de 0,5% la începutul anului viitor, până la 4%, însă presiunea asupra leului ar putea amâna relaxarea dobânzii cheie, cursul urmând să se stabilizeze la 4,35 lei/euro până la finele anului.
Economica.net - J, 20 iun. 2013, 09:55
Garanti Bank estimează o scădere a dobânzii de politică monetară cu 0,75 puncte în acest an, la 4,5%

BNR a menţinut rata dobânzii de politică monetară la 5,25% în şedinţa din mai a Consiliului de Administraţie, guvernatorul Mugur Isărescu afirmând la acel moment că banca centrală intenţionează să înceapă un ciclu de reducere a ratelor dobânzii de politică monetară, începând chiar cu următoarea şedinţă a Consiliului de Aadministraţie, care va avea loc la 1 iulie.

„Condiţiile actuale de piaţă, cu o continuă contracţie a creditului, cer o finanţare mai ieftină. Dată fiind îmbunătăţirea aşteptărilor asupra inflaţiei, BNR poate da o mână de ajutor cererii interne printr-o politică monetară mai relaxată”, a declarat într-un comunicat Rozalia Pal, economist-şef al Garanti Bank.

Garanti Bank estimează că până la finalul acestui an cursul de schimb se va stabiliza la aproximativ 4,35 lei/euro și va ajunge la 4,25 lei/euro în 2014, în condițiile unui mediu politic stabil, potrivit raportului macroeconomic trimestrial aferent trimestrului al doilea.

Evoluţia leului va fi strâns legată de apetitul investitorilor străini pentru titlurile de stat, dar şi pentru companiile deţinute de stat, incluse pe lista de privatizări, şi, implicit, de succesul proiectelor de privatizare.

Raportul evidenţiază că relaxarea politicii monetare este unul dintre puținii factori care ar putea duce la creșterea consumului intern.

De asemenea, înregistrarea unor rezultate mai bune decât anul trecut în ceea ce privește producţia agricolă contribuie pozitiv la creşterea prognozată de 1,7% a Produsului Intern Brut în 2013.

„Creşterea economică din primul trimestru a fost susţinută exclusiv de către cererea externă. În ceea ce priveşte cererea internă, consumul a fost afectat în principal de scăderile în termeni reali ale salariilor în sectorul privat, iar investiţiile au fost afectate de blocarea fondurilor europene. Totuşi, Garanti Bank estimează că apetitul consumatorilor ar putea fi impulsionat printr-o finanţare mai ieftină în moneda locală şi prin posibila apreciere a leului în a doua parte a anului”, se mai arată în comunicat.

Totodată Garanti estimează o rată a inflației de 3,5% pentru finalul acestui an, ajungând astfel în intervalul de țintă al BNR. Se aşteaptă pe de o parte la scăderea preţurilor la alimente, ca urmare a recoltei mai bune din acest an, iar pe de altă parte la menţinerea presiunilor asupra preţurilor la energie, cu o creştere proiectată de 13,6% în decembrie 2013 faţă de anul trecut.

Banca centrală a redus în mai prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,5% la 3,2%, uşor sub nivelul superioar al intervalului ţintit pentru acest an, de 2,5% plus/minus un punct procentual.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...