Garanti BBVA a oferit o finanțare de 5,9 milioane de euro pentru construirea aquaparkului Amazonia din Timișoara

25 04. 2023
Bilge Demirer

Pe lângă finanțarea acordată de Garanti BBVA, s-au realizat investiții adiționale în valoare de 14 milioane de euro, din care 42% au fost finanțate prin fonduri europene. Prin construirea complexului Amazonia au fost create 150 de locuri de muncă.

“La Garanti BBVA, punem în mod deosebit accentul pe susținerea investițiilor, care contribuie la dezvoltarea României. De fapt, credem cu tărie că sectorul privat din România este un segment extrem de important al economiei țării, iar noi suntem întotdeauna deschiși spre a fi un partener financiar de încredere. Ne bucurăm să susținem Prompt Real Estate Solutions în dezvoltarea proiectului Amazonia, care are un potențial major de a fi considerat în viitor una dintre atracțiile turistice de top din vestul României”, a spus Bilge Demirer (foto), director general adjunct, Commercial and SME Banking Garanti BBVA.

Deschiderea oficială a aquaparkului Amazonia a avut loc finalul lunii martie, în orașul Timișoara, Strada Avram Imbroane Nr. 56. Lucrările de construcție au durat 21 de luni și au presupus o amplă reconstrucție urbană.

Amazonia are 1.700 metri pătrați de piscine și oferă clineților patru topogane interioare, cascadă, râuri lente și râuri rapide, bazine pentru copii cu loc de joacă, mai multe bazine cu apă termala, două baruri și un restaurant.

În cadrul complexului Amazonia funcționează și o clinică de sănătate, unde li se oferă clienților proceduri medicale, fizioterapie, kinetoterapie si hidrokinetoterapie. Aquaparkul oferă și servicii de cazare în camere sau apartamente în cadrul hotelului său.

Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA Romȃnia, împreună cu Garanti BBVA Leasing și Garanti BBVA Credite de Consum, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum și credite de consum.

Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA Turcia (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).