Garanti BBVA ia un împrumut de 24,4 milioane de euro de la BEI, bani care sunt destinați creditării firmelor mici și mijlocii

Garanti BBVA anunță că își consolidează parteneriatul pe termen lung cu Banca Europeană de Investiții (BEI) și semnează un nou acord de împrumut de 24,4 milioane de euro pentru a sprijini accesul la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii.
Ion Dobreanu - J, 22 iun. 2023, 16:40
Garanti BBVA ia un împrumut de 24,4 milioane de euro de la BEI, bani care sunt destinați creditării firmelor mici și mijlocii

Minimum 30% din această sumă va fi utilizată special pentru finanțarea de proiecte dedicate protecției mediului în România. Împrumutul va fi destinat sprijinirii firmelor mici și mijlocii orientate spre sustenabilitate, ceea ce se va traduce în continuare într-o economie românească mai ecologică.

”Noi avem o tradiție în încheierea de parteneriate de acest gen cu instituții financiare internaționale de renume, printre care și Banca Europeană de Investiții, care ne oferă sprijinul necesar pentru a ne atinge obiectivul de a crea oportunități pentru companiile mici și mijlocii din România și, implicit, de a sprijini economia locală.

Garanti BBVA a luat măsuri de-a lungul ultimilor ani de activitate pentru a încuraja inițiativele sustenabile și comportamentele responsabile în rândul clienților, atât companii mici și medii, cât și mari, și se angajează să continue în această direcție. Mă bucur să avem suportul BEI și în 2023 și sunt convins că prin intermediul acestui împrumut acordat de BEI vom face pași importanți pentru a ne susține în continuare clienții în termeni de finanțare sustenabilă”, a declarat Mustafa Tiftikcioğlu (foto), CEO Garanti BBVA România.

Garanti BBVA și BEI au un parteneriat de lungă durată, care datează încă din anul 2018, iar până în 2023, an în care banca sărbătorește 25 de ani de activitate pe piața din România, compania a beneficiat de împrumuturi în valoare totală de 46,7 milioane de euro, bani care au fost direcționați către sprijinirea companiilor mici și mijlocii din România, precum și a proiectelor ecologice.

”Suntem foarte bucuroși să cooperăm atât de bine cu Garanti BBVA în sprijinirea micilor afaceri românești. Acest acord va face finanțarea mai accesibilă pentru companiile din România, majoritatea formate din regiuni de coeziune, precum și pentru cei care investesc în acțiunea climatică, și va sprijini o economie românească mai ecologică, mai incluzivă și mai sustenabilă”, a declarat vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Lilyana Pavlova.

Grupul BEI este un puternic susținător al afacerilor mici, iar în ultimii cinci ani BEI a investit în România 2,85 de miliarde de euro, în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii.

 

Despre Garanti BBVA

Garanti BBVA face parte din Grupul Garanti BBVA România, împreună cu Garanti BBVA Leasing și Garanti BBVA Credite de Consum, care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de management al flotei, precum și credite de consum.

Garanti BBVA România este deținută de Garanti BBVA Turcia (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia este grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA).

Despre Banca Europeană de Investiții

Banca Europeană de Investiții este instituția de creditare a Uniunii Europene. Este cea mai mare instituție financiară multilaterală din lume și unul dintre cei mai mari finanțatori în domeniul schimbărilor climatice. Acordă împrumuturi clienților de toate dimensiunile pentru a sprijini creșterea sustenabilă și crearea de locuri de muncă. Sprijinul BEI este adesea esențial pentru atragerea altor investitori.

De la înființarea sa în 1958, banca UE a investit peste 1,5 trilioane de euro. Activitățile BEI se concentrează pe următoarele domenii prioritare: climă și mediu, coeziune, inovare, capital digital și uman, întreprinderi mici, mijlocii și medii, orașe și regiuni sustenabile, precum și energie și resurse naturale sustenabile

Te-ar mai putea interesa și
OPPO lansează în România telefonul Find X9 Ultra, cu zoom optic 10x și baterie de 7.050mAh
OPPO lansează în România telefonul Find X9 Ultra, cu zoom optic 10x și baterie de 7.050mAh
OPPO a lansat marți pe plan local cel mai nou flagship dedicat fotografiei: Find X9 Ultra, care dispune de primul teleobiectiv optic 10x de 50MP din lume, un sistem dual de senzori de 200MP,......
Rusia va opri livrările de petrol din Kazahstan către Germania, prin conducta Drujba
Rusia va opri livrările de petrol din Kazahstan către Germania, prin conducta Drujba
Rusia se pregăteşte să oprească exporturile de petrol provenit din Kazahstan către Germania, prin conducta Drujba, începând ...
Comisar european: Europa nu ar trebui să importe „nicio moleculă de energie din Rusia”
Comisar european: Europa nu ar trebui să importe „nicio moleculă de energie din Rusia”
Comisarul european pentru Energie şi Locuinţe, Dan Jorgensen, a declarat marţi că, în opinia sa, Europa nu ar trebui ...
Exporturile de petrol american ajung la niveluri record
Exporturile de petrol american ajung la niveluri record
Statele Unite sunt pe cale să exporte o cantitate record de 5,44 milioane de barili de țiței pe zi în această lună, ...