Garanti România a înregistrat un profit în creştere cu 80%

Garanti România a înregistrat un profit net consolidat de 5,8 milioane euro în primul trimestru, în creştere cu peste 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultat datorat în mare parte segmentelor retail, IMM şi companii mari, unde portofoliul de credite a urcat cu aproximativ 10%.
Economica.net - J, 26 apr. 2012, 08:59
Garanti România a înregistrat un profit în creştere cu 80%

Toate cele patru divizii din cadrul Garanti Group România au înregistrat profit în primele trei luni ale anului, dintre care Garanti Bank 4,1 milioane de euro profit net, cu aproximativ 70% mai mult decât în aceeași perioadă din 2011.
Activele consolidate ale grupului au ajuns la 1,8 miliarde de euro.

Garanti Bank şi-a extins în primul trimestru prezenţa la nivel naţional prin intermediul agenţiilor şi canalelor alternative de servicii, ajungând la o reţea de 79 de agenţii şi 216 ATM-uri, în timp ce numărul de POS-uri a crescut la 7.400, se arată într-un comunicat al grupului transmis MEDIAFAX.

Numărul total al cardurilor de debit și de credit a depășit 230.000.

Grupul Garanti reuneşte Garanti Leasing, Garanti Credite de Consum şi Garanti Credite Ipotecare, care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa locală sub coordonarea Grupul Garanti are peste 450.000 de clienţi în România.
Grupul Garanti este deţinut de către Turkyie Garanti Bankasi (TGB), cea de a doua bancă privată ca mărime din Turcia, după active.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...