Gaze naturale mai ieftine cu până la 10%, la Bursa Română de Mărfuri

Micii consumatori de gaze naturale au găsit, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), furnizori de la care au cumpărat cu discount-uri de 1,22, până la 9,9% faţă de tarifele de pe piaţa reglementată, potrivit unui raport  al Bursei, primit la redacţia ECONOMICA.NET
Adrian N. Ionescu - J, 30 ian. 2014, 09:14
Gaze naturale mai ieftine cu până la 10%, la Bursa Română de Mărfuri

Participanţii la piaţa gazelor naturale  administrată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), reduceri de pret semnificative, de 1,22 până la 9,9% faţă de tarifele de pe piaţa reglementată, potrivit unui raport  al Bursei, primit la redacţia ECONOMICA.NET.

Piaţa a fost lansată în iulie anul trecut, dar este de mici dimensiuni.

S-au tranzacționat aproape şapte milioane metri cubi de gaze naturale (amestec din producţia internă cu import) din iulie până acum, şi, de curând, a avut loc prima tranzacţie între furnizori, având ca obiect  gaze naturale din import (100.000 mc).

În ringul gazelor naturale de la BRM s-au înregistrat 31 de participanţi (14 furnizori şi 17 consumatori) şi au fost organizate 16 şedinţe de tranzacţionare.

„Ne aşteptăm ca numărul tranzacțiilor să crească semnificativ, odată cu conştientizarea faptului că rolul unei burse este, în final, acela de a echilibra corect cererea şi oferta. Este unul din proiectele în care am investit mult entuziasm în ultima perioadă”, a declarat Septimiu Stoica, preşedintele BRM.

Septimiu Stoica este unul dintre fondatorii BRM şi apoi, ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB), al cărui preşedinte a şi fost, de asemenea.

De altfel, entuziasmul profesioniştilor ca Septimiu Stoica, care au contribuit la construcţia instituţiilor de piaţă româneşti, s-a lovit până acum de obtuzitatea intereselor din spatele guvernelor de după 1990, deloc atrase  de transparenţa impusă de mecanismele bursiere.

Aşa se face că bursa de mărfuri a unei ţări ca România, mare producătoare de cereale, şi cu producţie semnificativă de gaze naturale şi de petrol, este o instituţie de piaţă cu relevanţă redusă pentru mediul de afaceri, iar ringurile sale de specialitate nu sunt populate de marii jucători din domeniile respective.

Bursa Română de Mărfuri (BRM) este o companie privată de interes public care funcţionează în baza Legii 357/2005. A fost fondată în anul 1992 şi are peste 100 de acţionari (companii publice şi private, instituţii financiar-bancare).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...