Gazele naturale din Marea Neagră românească vor începe probabil să fie scoase în 2025-2026

Gazele naturale din Marea Neagră vor fi scoase, probabil în 2025-2026, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, menţionând că Romgaz negociază în prezent achiziţionarea pachetului de 50% din Neptun Deep.
AGERPRES - mar, 22 iun. 2021, 21:18
Gazele naturale din Marea Neagră românească vor începe probabil să fie scoase în 2025-2026

„ExxonMobil în 2008 a preluat 50% din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră. Îl exploatează încă cu OMV Petrom. Operator este ExxonMobil. Romgaz negociază achiziţionarea pachetului de 50% din Neptun Deep în acest moment – şi aţi văzut vinerea trecută neobservată o ştire, un raport pe Bursă al Romgazului, că Exxon a acordat deja exclusivitate în negociere până în 15 octombrie pentru finalizarea acestei tranzacţii. Deci, gazul natural din Marea Neagră va fi scos. Probabil la sfârşitul lui 2025-2026, exact când vrem ca centralele pe care le punem, înlocuind cărbunele cu gazul – să le punem în funcţiune să fie gata, tocmai pentru a avea unde consuma acel gaz surplus pe care îl scoatem din Marea Neagră”, a menţionat Virgil Popescu, la „Ora Guvernului”.

Romgaz negociază în acest moment cu Exxon preluarea participaţiei de 50% pe care o deţine compania americană în proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.

În aprilie, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, afirma că producătorul român este pregătit să preia participaţia ExxonMobil, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase.

Citește și: https://www.economica.net/exxonmobil-anunta-ca-negociaza-exclusiv-cu-romgaz-vanzarea-participatiei-din-marea-neagra_517572.html

„La 31 martie am înaintat o ofertă de preluare a participaţiei ExxonMobil în cadrul perimetrului Neptun Deep. Procedura este organizată printr-o bancă intermediară şi aşteptăm cât mai curând răspunsul. Dacă oferta noastră este considerată atractivă, vom proceda la negocierea contractului pentru preluarea acestei participaţii”, a spus Jude.

„Romgaz este pregătită să asigure prin intermediul unui consorţiu de bănci finanţarea necesară pentru realizarea acestui proiect. Deci plata participaţiei o vom asigura atât din surse proprii, cât şi din duse atrase, condiţionat, desigur, de acceptarea ofertei”, a continuat directorul general.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Citește și: https://www.economica.net/virgil-popescu-romgaz-si-nuclearelectrica-vor-fi-exceptate-de-la-plata-ca-dividende-a-90-din-profiturile-obtinute-in-2020_514754.html

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
Studiu ASE: Expansiunea platformelor precum Temu și Shein poate genera pierderi de 1,78 de miliarde de lei pentru economie
Studiu ASE: Expansiunea platformelor precum Temu și Shein poate genera pierderi de 1,78 de miliarde de lei pentru economie
Expansiunea accelerată a platformelor non-UE poate avea efecte negative semnificative asupra economiei românești, dacă nu este însoțită de măsuri care să asigure un cadru concurențial......
Bitcoin înregistrează o revenire, atingând din nou 66.000 de dolari. Citi lansează primele certificate de depozit tokenizate de pe piață.
Bitcoin înregistrează o revenire, atingând din nou 66.000 de dolari. Citi lansează primele certificate de depozit tokenizate ...
După ce a scăzut la un minim de 59.100 de dolari, bitcoin a înregistrat o revenire modestă săptămâna trecută, urcând ...
Proiectul noului ordin privind dosarul prețurilor de transfer: mai multă standardizare și cerințe extinse de documentare
Proiectul noului ordin privind dosarul prețurilor de transfer: mai multă standardizare și cerințe extinse de documentare
Proiectul de ordin privind documentarea prețurilor de transfer, publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală ...
DigiSign lansează DigiSign AI, noul agent inteligent integrat cu WhatsApp, pentru răspunsuri instant despre Semnătura Electronică
DigiSign lansează DigiSign AI, noul agent inteligent integrat cu WhatsApp, pentru răspunsuri instant despre Semnătura ...
DigiSign, unul dintre principalii furnizori de Servicii de Încredere din România, anunță lansarea DigiSign AI, noul agent ...