Efect al OUG 114: gazele româneşti pentru industria noastră au ajuns mai scumpe decât gazele ruseşti

Preţul mediu ponderat de tranzacţionare a gazelor naturale din producţia internă a fost, în luna martie, de 91,03 lei/MWh, potrivit datelor Bursei Române de Mărfuri, cea mai lichidă platformă de tranzacţionare a gazelor din România.
Conform aceleiaşi surse, în aceeaşi lună, preţul mediu de tranzacţionare a gazelor în hubul de la Baumgarten (Austria), cel mai apropiat de noi şi luat ca referinţă inclusiv pentru calculul şi plata redevenţelor pentru gazul românesc, a fost de 91,1 lei/MWh, în luna martie (CEGH Front Month Index).

Aşadar, în luna martie, preţul gazelor româneşti a ajuns egal cu cel la care se tranzacţionează gazele pe piaţa central-europeană. Şi, supriză, dacă ne uităm peste datele Gazprom, gazele româneşti au ajuns să fie mai scumpe decît cele ruseşti.

Din toamna trecută, Gazprom Export publică un indice lunar, care este o medie a preţurilor de vânzare a gazelor pe platforma sa electronică de tranzacţionare (ESPGazEX). Media de preţ publicată de Gazprom Export pentru tranzacţiile aferente lunii martie a fost de 18,01 euro/MWh de gaz. Cursul mediu leu/euro a fost în luna martie de 4,75, ceea ce înseamnă că, în lei, preţul mediu de tranzacţionare pentru gazele ruseşti a fost de 85,5 lei/MWh.

Adică, în martie, gazele româneşti au fost mai scumpe decât cele ruseşti.

Gazele româneşti scumpe sunt consumate de industrie iar la această situaţie s-a ajuns ca urmare a OUG 114/2018 care, chiar şi modificată, nu putea decât să crească preţul pentru industrie al gazelor autohtone, în condiţiile în care oricum producţia scade. Iniţial, s-a impus ambilor producători români, Petrom şi Romgaz, să vândă toate gazele produse la preţul plafonat de 68 de lei/MWh, sub preţul pieţei, începând cu luna aprilie a acestui an. De aici a început totul.

ANRE urma să aloce gazele produse, pe categorii de consumatori (casnici şi industriali, în funcţie de consumul raportat al acestora) pentru perioada aprilie-decembrie. Producţia internă nu este însă suficientă, şi fiecare consumator urma să mai şi importe, la preţ mai mare, pe lângă cantitatea pe care o primea de la Petrom şi Romgaz. Această ultimă cantitate urma să fie împărţită din producţia disponibilă a celor două companii. Însă, aşa cum era şi firesc, cel mai probabil producătorii au apucat să contracteze o parte din producţie înainte de debutul perioadei de reglementare, la preţuri bune pentru fiecare: şi pentru ei, pentru că erau mai mari decât plafonul de 68 de lei, şi pentru consumatori, pentru că au estimat că le cumpără mai ieftin decât cele de import. OUG 114 a fost modificată abia la finalul lui martie, în sensul că obligaţia de a vinde la preţ plafonat se aplică doar pentru gazele consumate de casnici şi de producătorii de energie termică, gazul pentru consumatorii industriali urmând să fie vândute la preţul pieţei.