Efect al OUG 114: gazele româneşti pentru industria noastră au ajuns mai scumpe decât gazele ruseşti

Preţul de tranzacţionare a gazelor româneşti a fost, în martie, egal cu preţul de la hubul de la Viena şi peste preţul mediu cu care a vândut Gazprom gaze ruseşti. Cauza este OUG 114, care a bulversat piaţa de gaze.
Mihai Nicuţ - D, 12 mai 2019, 18:05
Efect al OUG 114: gazele româneşti pentru industria noastră au ajuns mai scumpe decât gazele ruseşti

Preţul mediu ponderat de tranzacţionare a gazelor naturale din producţia internă a fost, în luna martie, de 91,03 lei/MWh, potrivit datelor Bursei Române de Mărfuri, cea mai lichidă platformă de tranzacţionare a gazelor din România.
Conform aceleiaşi surse, în aceeaşi lună, preţul mediu de tranzacţionare a gazelor în hubul de la Baumgarten (Austria), cel mai apropiat de noi şi luat ca referinţă inclusiv pentru calculul şi plata redevenţelor pentru gazul românesc, a fost de 91,1 lei/MWh, în luna martie (CEGH Front Month Index).

Aşadar, în luna martie, preţul gazelor româneşti a ajuns egal cu cel la care se tranzacţionează gazele pe piaţa central-europeană. Şi, supriză, dacă ne uităm peste datele Gazprom, gazele româneşti au ajuns să fie mai scumpe decît cele ruseşti.

Din toamna trecută, Gazprom Export publică un indice lunar, care este o medie a preţurilor de vânzare a gazelor pe platforma sa electronică de tranzacţionare (ESPGazEX). Media de preţ publicată de Gazprom Export pentru tranzacţiile aferente lunii martie a fost de 18,01 euro/MWh de gaz. Cursul mediu leu/euro a fost în luna martie de 4,75, ceea ce înseamnă că, în lei, preţul mediu de tranzacţionare pentru gazele ruseşti a fost de 85,5 lei/MWh.

Adică, în martie, gazele româneşti au fost mai scumpe decât cele ruseşti.

Gazele româneşti scumpe sunt consumate de industrie iar la această situaţie s-a ajuns ca urmare a OUG 114/2018 care, chiar şi modificată, nu putea decât să crească preţul pentru industrie al gazelor autohtone, în condiţiile în care oricum producţia scade. Iniţial, s-a impus ambilor producători români, Petrom şi Romgaz, să vândă toate gazele produse la preţul plafonat de 68 de lei/MWh, sub preţul pieţei, începând cu luna aprilie a acestui an. De aici a început totul.

ANRE urma să aloce gazele produse, pe categorii de consumatori (casnici şi industriali, în funcţie de consumul raportat al acestora) pentru perioada aprilie-decembrie. Producţia internă nu este însă suficientă, şi fiecare consumator urma să mai şi importe, la preţ mai mare, pe lângă cantitatea pe care o primea de la Petrom şi Romgaz. Această ultimă cantitate urma să fie împărţită din producţia disponibilă a celor două companii. Însă, aşa cum era şi firesc, cel mai probabil producătorii au apucat să contracteze o parte din producţie înainte de debutul perioadei de reglementare, la preţuri bune pentru fiecare: şi pentru ei, pentru că erau mai mari decât plafonul de 68 de lei, şi pentru consumatori, pentru că au estimat că le cumpără mai ieftin decât cele de import. OUG 114 a fost modificată abia la finalul lui martie, în sensul că obligaţia de a vinde la preţ plafonat se aplică doar pentru gazele consumate de casnici şi de producătorii de energie termică, gazul pentru consumatorii industriali urmând să fie vândute la preţul pieţei.

Te-ar mai putea interesa și
PSD pregăteşte un proiect de lege care să interzică vânzarea de acţiuni de la companiile de stat performante
PSD pregăteşte un proiect de lege care să interzică vânzarea de acţiuni de la companiile de stat performante
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că social democraţii vor iniţia un proiect de lege care să prevadă interzicerea vânzării de acţiuni de la......
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă economia ţării noastre (analiză XTB)
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă ...
Un nou val de scumpiri ale petrolului poate afecta preţurile şi ritmul economiei româneşti, în condiţiile în care ...
Un petrolier a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roşie ca rută alternativă
Un petrolier a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roşie ca rută alternativă
Un petrolier sud-coreean a trecut prin Marea Roşie, o premieră după ce Strâmtoarea Ormuz a fost blocată în contextul ...
Lufthansa taie zborurile spre România. Explozia prețului la kerosen lovește cel mai mare grup aviatic din Europa
Lufthansa taie zborurile spre România. Explozia prețului la kerosen lovește cel mai mare grup aviatic din Europa
Grupul Luhthansa, cel mai mare din Europa, a anunțat măsuri drastice de a reduce costurile în creștere ale kerosenului. ...