Gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi gata luna viitoare

Gazoductul Nord Stream 2, un proiect care va crea o nouă legătură energetică directă între Rusia şi Germania, va fi terminat în vara acestui an, a declarat duminică pentru un cotidian german directorul consorţiului Nord Stream 2 AG, Matthias Warning, informează AFP.
AGERPRES - lun, 12 iul. 2021, 10:29
Gazoductul Nord Stream 2 ar putea fi gata luna viitoare

„Ne aşteptăm ca lucrările de construcţie să fie terminate până la finele lunii august. 98% dintre lucrări au fost finalizate. Cele două procente care au mai rămas vizează doar una din cele două linii. Cealaltă linie a fost finalizată deja”, a declarat Matthias Warning pentru cotidianul Handelsblatt.

În pofida ameninţării sancţiunilor americane care planează asupra proiectului Nord Stream 2, „vom avea un gazoduct care va răspunde cerinţelor de omologare şi normelor internaţionale din industrie”, a subliniat Warning, adăugând că obiectivul este acela ca gazoductul să fie operaţional în acest an, scrie Agerpres.

Întrebat despre viitorul Ucrainei ca ţară de tranzit pentru gazele natural ruseşti în drumul lor spre Europa, Matthias Warning a spus că nu are nici cea mai mică îndoială că tranzitul „va continua să fie o parte integrală din transportul gazelor din Rusia spre Europa după 2024”.

Actualul acord de tranzit între Rusia şi Ucraina expiră la finele lui 2024. „Cred că Guvernul german a abordat deja acest subiect în discuţiile cu Rusia”, a spus Warning. Oficialii de la Berlin şi-au anunţat dorinţa de a obţine o prelungire a acordului de tranzit.

Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni luni la Berlin cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, după care se va deplasa la Washington pentru a se întâlni cu preşedintele SUA, Joe Biden.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Fructul românesc care hrănește toată Europa, suntem lideri detașați. Interesul este tot mai mare
Fructul românesc care hrănește toată Europa, suntem lideri detașați. Interesul este tot mai mare
România rămâne cel mai mare producător european de nuci, la mare distanță de Franța. Pentru anul acesta producția ar urma să scadă față de recordul din 2025, dar interesul producătorilor......
Peste 2,2 milioane de euro alocate pentru centre de sănătate mintală
Peste 2,2 milioane de euro alocate pentru centre de sănătate mintală
Peste 2,2 milioane de euro vor fi alocate, printr-un apel de proiecte, pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii ...
Irinel Ionel Scrioșteanu anunță când ar putea fi gata Lotul 3 al A0, DNCB Pantelimon – Afumați sau nodul DN3 – A0
Irinel Ionel Scrioșteanu anunță când ar putea fi gata Lotul 3 al A0, DNCB Pantelimon – Afumați sau nodul DN3 – ...
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, care este și prim-vicepreședinte PNL Ilfov, ...
Ministrul iranian de externe: „Nu există o soluţie militară” a conflictului cu SUA
Ministrul iranian de externe: „Nu există o soluţie militară” a conflictului cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o „soluţie militară” la conflictul ...