Gazoductul South Stream ar putea trece prin Croaţia, în loc de Ungaria

Gigantul rus Gazprom examinează posibilitatea trecerii prin Croaţia, în loc de Ungaria, a gazoductului South Stream, care urmează să transporte din 2015 gaz rus spre Uniunea Europeană, ocolind Ucraina, au anunţat luni surse apropiate companiei partenere croate, informează AFP.
Economica.net - lun, 20 aug. 2012, 13:56
Gazoductul South Stream ar putea trece prin Croaţia, în loc de Ungaria

‘Ideea ca prin Croaţia să treacă gazoductul South Stream este în curs de examinare. Suntem interesaţi de proiect, dar decizia va fi luată de Gazprom’, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului croat de transport de gaz Plinacro, Neda Erdeljac.

El a adăugat că ‘detaliile tehnice’ ale eventualei construiri a acestui tronson de gazoduct au fost deja elaborate de cele două companii. Croaţia a semnat în martie 2010 acordul cu Rusia privind intrarea sa în proiectul South Stream.

Acest tronson croat ar urma să-l înlocuiască pe cel care a fost prevăzut iniţial în Ungaria. Potrivit cotidianului croat Jutarnji List, care citează un negociator al părţii croate, ‘unele probleme au apărut de un an în realizarea proiectului în Ungaria şi Austria’.

Gazoductul South Stream, cu o lungime de 3.600 km, este un proiect al Gazprom şi al companiei italiene ENI pentru a transporta gaz rusesc spre Europa Occidentală, ocolind Ucraina, cu care Moscova a avut în mai multe rânduri conflicte comerciale ce au provocat întreruperi de aprovizionare în Europa. Dacă proiectul iniţial va fi schimbat, gazoductul va trece prin Croaţia pe o distanţă de aproximativ 270 kilometri şi ar fi vorba de o investiţie de 600 milioane de euro, potrivit Jutarnji List. Gazprom a anunţat lansarea construirii South Stream în decembrie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...