Gazprom – Primele licitaţii de gaze naturale din UE: preţ mai mare, cantităţi mici

Grupul rus Gazprom a vândut doar o treime din cantitatea de gaze naturale oferită la prima sa licitaţie organizată pentru cumpărătorii europeni, preferând să obţină preţuri mai mari în condiţiile în care pieţele regionale sunt supra-aprovizionate, iar preţurile la materii prime sunt în scădere, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 10 sept. 2015, 17:43
Gazprom - Primele licitaţii de gaze naturale din UE: preţ mai mare, cantităţi mici

În încercarea de a oferi principalilor săi parteneri europeni o alternativă la sistemul controversat al contractelor pe termen lung, Gazprom a început luni să vândă la licitaţie o cantitate de 3,24 miliarde metri cubi de gaze naturale. Printre cei 39 de ofertanţi care au participat la licitaţiile organizate de Gazprom s-au numărat o serie de mari companii europene şi ruseşti, precum Vitol, E.ON, Engie, Goldman Sachs, Glencore şi Novatek.

Joi, compania controlată de statul rus a anunţat că a semnat acorduri cu 15 traderi pentru o cantitate de peste un miliard de metri cubi de gaze naturale care va fi livrată în Germania pentru la iarnă. Gazprom a adăugat că preţurile rezultate în urma licitaţiei sunt mai mari decât preţul mediu inclus în contractele sale pe termen lung, dar nu a oferit alte detalii.

‘Obiectivul de a testa un nou mecanism de vânzări pe piaţa europeană a fost atins cu succes. Rapiditatea cu care a fost pus în practică şi aplicarea sa pentru alte puncte de livrare în Europa Occidentală şi de Est a fost confirmată’, a declarat directorul Gazprom Export, Elena Burmistrova.

‘În mod clar Gazprom a încercat să obţină un preţ mai mare. Au vrut să studieze piaţa, să vadă cum preţurile legate de evoluţia petrolului corelează cu preţurile de pe piaţă. Nu avea niciun sens să vândă la preţuri mai mici având în vedere că Gazprom are suficiente cereri în Europa’, a declarat Maxim Moshkov, analist la UBS Group AG.

Până acum, Gazprom a utilizat cu precădere contractele de vânzări pe termen lung în care preţul gazelor naturale este legat de preţul petrolului şi în plus clienţii se obligă să achiziţioneze un anumit volum minim de gaze naturale. În ultimii ani însă Gazprom a fost nevoit să ofere unele concesii celor mai mari clienţi ai săi, care graţie unor negocieri sau proceduri de arbitraj au obţinut reducerea preţului prevăzut în contracte datorită includerii preţurilor de pe piaţa spot în formula de calcul.

Înaintea licitaţiei, directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev a apreciat că preţul gazelor naturale rezultat în urma licitaţiei va fi mai mare decât cel inclus în contractele pe termen lung. Preţul mediu perceput de Gazprom pentru gazele naturale livrate în 2015 este cuprins între 235 şi 242 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei însă în contextul crizei din Ucraina Europa vrea să-şi reducă dependenţa de Rusia prin diversificarea surselor de aprovizionare.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...