Gazprom a redus livrările de gaze către OMV până la 70% din cantitatea comandată

Grupul energetic austriac OMV a anunţat luni că primeşte de la grupul rus Gazprom o cantitate de gaze naturale cu aproximativ 70% mai mică decât ceea ce a comandat, transmit Reuters şi AFP.
AGERPRES - lun, 11 iul. 2022, 13:37
Gazprom a redus livrările de gaze către OMV până la 70% din cantitatea comandată

„OMV a fost informat de Gazprom despre o diminuare a aprovizionării cu gaze naturale, ceea ce se traduce astăzi printr-o diminuare cu 70% a volumelor care ajung la terminalul de la Baumgarten”, unul dintre principalele hub-uri de gaze din Europa Centrală, a informat compania austriacă într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.

Austria este puternic dependentă de Rusia pentru aprovizionarea cu gaze naturale, de unde obţine aproximativ 80% din necesarul său de gaze. Însă, de la mijlocul lunii iunie, livrările de gaze ruseşti spre Austria au fost reduse la aproximativ jumătate din cantitatea convenită.

Dacă umplerea depozitelor de gaze va continua, în ciuda reducerii livrărilor, aceasta depinde de consumul zilnic şi de achiziţiile suplimentare de pe piaţa spot, a declarat purtătorul de cuvânt al OMV, Andreas Rinofner. Potrivit acestuia, informaţii cu privire la cantităţile de gaze livrate efectiv şi cantitatea depozitată sunt cunoscute doar cu o zi sau două mai târziu.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiţii în digitalizarea şi......
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și ...
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel au fost introduse rezultate măsurabile și criterii clare
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel ...
Ministerul Finanțelr anunță că Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea sa, Hotărârea privind metodologia de stabilire ...