Gazprom ar putea construi singur prima linie a gazoductului Turkish Stream

Economica.net
26 06. 2015
russian_gazprom_sees_lower_europe_gas_prices_93432300

Cu toate acestea, Andrei Kruglov, a precizat că Gazprom nu a decis încă dacă va construi singur sau împreună cu alţi parteneri prima linie cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi a gazoductului Turkish Stream.

Viitoarea conductă Turkish Stream va traversa Marea Neagră pentru a ajunge până la graniţa dintre Turcia şi Grecia, de unde ar putea să ajungă la consumatorii din sudul Europei. Conform acordului preliminar conveni în luna decembrie 2014 de Gazprom şi compania turcă Botas, capacitatea totală a întregului proiect Turkish Stream este estimată să ajungă la 63 miliarde metri cubi pe an, dintre care 43 de miliarde metri cubi ar urma să fie dedicată Turciei.

La mijlocul acestei luni, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, a anunţat că grupul rus intenţionează ca până la finele acestei luni să semneze acordul cu Turcia vizând construirea gazoductului Turkish Stream, prin care Gazprom intenţionează să livreze gaze naturale Europei ocolind Ucraina.

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.