Gazprom avertizează că Europa va avea dificultăți în a-și umple capacitățile de stocare a gazelor naturale pentru iarna viitoare

Va fi foarte dificil pentru Europa să-şi reumple capacităţile de stocare a gazelor la nivelul de anul trecut, după ce continentul a încheiat sezonul de iarnă cu rezerve relativ scăzute, a avertizat marţi gigantul rus Gazprom, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 apr. 2023, 17:21
Gazprom avertizează că Europa va avea dificultăți în a-și umple capacitățile de stocare a gazelor naturale pentru iarna viitoare

În 2022, Uniunea Europeană a investit semnificativ în importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) şi a adoptat reglementări pentru a majora capacităţile de stocare, pentru a evita deficitul în aprovizionare, în urma reducerilor importurilor de gaze ruseşti, după invadarea Ucrainei.

Până în 16 aprilie, erau 56,6 miliarde metri cubi (bcm) de gaze în capacităţile de stocare din Europa, în scădere faţă de 58 bcm în perioada similară din 2020, la începutul pandemiei. Europa a beneficiat de pe urma vremii relativ blânde, care s-ar putea să nu se repete iarna viitoare, susţine Gazprom.

Reumplerea capacităţilor de stocare a gazelor ar putea deveni „o sarcină importantă” pentru companiile europene, avertizează gigantul rus.

„Operaţiunea va fi dificil de realizat, ţinând cont de deciziile motivate politic, menite să refuze importurile de gaze ruseşti. Volumele de gaze disponibile pe piaţa din Europa vor fi puternic afectate de concurenţa pentru gazele naturale lichefiate”, potrivit Gazprom.

În 2022, Europa a importat prin conducte 62 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, un nivel cu 60% mai scăzut decât media din precedenţii cinci ani, arată datele Comisiei Europene.

În acest an, livrările din Rusia către UE ar urma să scadă la 25 bcm, presupunând că fluxurile prin gazoductul TurkStream şi prin Ucraina sunt în linie cu volumele din decembrie 2022, a previzionat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA).

Te-ar mai putea interesa și
Erste Group vrea să-şi dubleze câştigurile pe acţiune la peste 15 euro până în 2030
Erste Group vrea să-şi dubleze câştigurile pe acţiune la peste 15 euro până în 2030
Obiectivele financiare ale Erste Group vizează dublarea câştigurilor pe acţiune (EPS) la peste 15 euro până în 2030, cu o rată anuală de creştere (CAGR) de aproximativ 15% în perioada......
Ciucu anunță un program pentru reabilitarea faţadelor. Primele luate în vizor, clădirile din zona protejată
Ciucu anunță un program pentru reabilitarea faţadelor. Primele luate în vizor, clădirile din zona protejată
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat că a conceput un program pentru reabilitarea faţadelor şi că ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania. Tronson început de americanii de la Bechtel, adus la peste 80% de Construcții Erbașu
VIDEO Autostrada A3 Transilvania. Tronson început de americanii de la Bechtel, adus la peste 80% de Construcții Erbașu
Lucrările la tronsonul Suplacu de Barcău - Chiribiș (26 km) din Autostrada A3 Transilvania au depășit pragul de 80%, ...
Gigantul american Joyson Safety Systems închide și fabrica din Jibou, după ce a scos la vânzare fabrica din Hunedoara
Gigantul american Joyson Safety Systems închide și fabrica din Jibou, după ce a scos la vânzare fabrica din Hunedoara
Gigantul american Joyson Safety Systems, lider global în siguranța mobilității pentru componente și sisteme de siguranță ...