Gazprom cere Siemens să își îndeplinească obligațiile referitoare la turbinele gazoductului Nord Stream 1

Gigantul rus Gazprom a anunțat sâmbătă că se așteaptă ca Siemens să își îndeplinească pe deplin obligațiile atunci când întreține turbinele cu gaz necesare funcționării fiabile a gazoductului Nord Stream 1, prin care transportă gazele către Europa,  scrie Reuters.
Ion Dobreanu - S, 16 iul. 2022, 16:55
Gazprom cere Siemens să își îndeplinească obligațiile referitoare la turbinele gazoductului Nord Stream 1

Gazprom, companie controlată de Kremlin, a declarat că nu poate garanta funcționarea în siguranță a unei părți critice a conductei care trece pe sub Marea Baltică până în Germania, din cauza îndoielilor cu privire la returnarea unei turbine din Canada, aflată acolo la reparații

Sâmbătă, Gazprom a declarat că i-a cerut companiei Siemens să prezinte documentație care ar permite ca turbina, vitală pentru funcționarea în parametri a gazoductului, să fie adusă la o stație de compresoare a Nord Stream 1.

„Gazprom se bazează pe grupul Siemens să-și îndeplinească necondiționat obligațiile în ceea ce privește întreținerea motoarelor cu turbine cu gaz de care depinde funcționarea fiabilă a conductei Nord Stream și furnizarea de gaze naturale către consumatorii europeni”, se arată în comunicatul grupului rus.

Un purtător de cuvânt al Siemens Energy a declarat în această săptămână că experții companiei „lucrează intens la toate celelalte aprobări oficiale și logistică”, după ce Canada a declarat că emite un „permis limitat în timp și revocabil” pentru a scuti returnarea echipamentului de sancțiunile rusești.

Fluxurile fizice de gaz prin conducta Nord Stream 1 din Rusia către Germania au fost oprite luni, în urma unor lucrări de mentenanță programate, care va dura până  la 21 iulie. Guvernele, piețele și companiile europene sunt îngrijorate că oprirea ar putea fi prelungită din cauza a ceea ce Rusia numește o „operațiune militară specială”.

Livrările fusesră limitate însă înainte de debutul lucrărilor de mentenanță, Gazprom spunând că de vină este nereturnarea la timp a turbinei pe care o repară Siemens în Canada.

Livrările Gazprom de gaz către Europa prin Ucraina au rămas stabile sâmbătă la 41,6 milioane de metri cubi.

Te-ar mai putea interesa și
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice....
New York – Atac în Times Square, doi morţi
New York – Atac în Times Square, doi morţi
Una dintre cele două persoane rănite luni cu un cuţit de către o femeie în zona turistică Times Square din New York ...
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Un atac "masiv" cu rachete şi drone a ucis cel puţin patru persoane la Kiev şi în regiunea sa, au anunţat marţi dimineaţă ...
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard ...