Gazprom – Exporturile de gaze din Rusia au scăzut cu 27,6%, în primele cinci luni din 2022

Gigantul rus Gazprom a redus cu 27,6% exporturile de gaze în primele cinci luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a sancţiunilor impuse de Occident Rusiei, din cauza campaniei militare din Ucraina, şi a refuzului unor clienţi de a plăti gazele în ruble, relatează agenţia EFE.
News.ro - mie, 01 iun. 2022, 15:47
Gazprom - Exporturile de gaze din Rusia au scăzut cu 27,6%, în primele cinci luni din 2022

„Vânzările în străinătate au fost de 61 miliarde metri cubi, cu 27,6% mai mici (minus 23,2 miliarde metri cubi) faţă de aceeaşi perioadă din 2021”, a anunţat compania rusă de stat într-un comunicat publicat pe contul de Telegram, scrie Agerpres.

Potrivit Gazprom, exporturile „se realizează în conformitate cu solicitările confirmate”.

Compania rusă a citat datele Gas Infrastructure Europe, conform cărora depozitele subterane de gaze europene conţin 10,4 miliarde metri cubi de gaze, şi vor avea nevoie de 42 miliarde mc în plus pentru a atinge 90% din capacitate.

Cu toate acestea, Gazprom a semnalat că Europa are încă timp să înmagazineze o cantitate suficientă de gaze pentru a face faţă unei ierni normale.

Pe de altă parte, compania rusă a informat că în primele cinci luni ale acestui an a redus nivelul de extracţie.

„În perioada ianuarie-mai 2022, Gazprom, conform datelor preliminare, a extras 211,4 miliarde metri cubi de gaze. Asta înseamnă cu 4,8% mai puţin (minus 10,6 miliarde mc) comparativ cu anul trecut”, menţionează compania.

Potrivit Gazprom, furnizările pe piaţa internă s-au menţinut în primele cinci luni la nivelul din 2021, deşi în mai au fost mai mari cu 17,7% faţă de perioada similară a anului trecut, fiindcă această lună a fost una dintre cele mai reci luni mai de când se fac monitorizări.

„În acest context, furnizările de gaze către consumatorii ruşi au marcat 22 de recorduri zilnice, din ultimii 10 ani. Majoritatea recordurilor au avut loc în a doua jumătate a lunii şi între 3 şi 5 mai au fost stabilite trei recorduri istorice absolute zilnice”, a semnalat compania.

Gazprom a anunţat, de asemenea, că exporturile de gaze în China prin gazoductul Sila Sibiri (Forţa Siberiei) continuă să crească.

Rusia anunţă că ia măsuri pentru a „minimaliza” impactul embargoului impus de UE

Rusia este pe cale să ia măsuri care să-i permită să ”minimalizeze” impactul embargoului impus petrolului rus de către Uniunea Europeană (UE) cu scopul de a pedepsi Moscova din cauză că a invadat Ucrainei, anunţă miercuri Kremlinul, relatează AFP citat de News.ro.

”Aceste sancţiuni vor avea un impact foarte negativ asupra Europei, asupra noastră şi asupra întregii pieţe mondiale a energiei”, avertizează un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

”Însă există o reorientare (a economiei ruse), care ne permite să minimalizăm consecinţele negative”, anunţă el.

Te-ar mai putea interesa și
Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 88% în mai 2026, față de aceeași lună a anului trecut – APIA
Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 88% în mai 2026, față de aceeași lună a anului trecut – APIA
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 7% în luna mai 2026, faţă de perioada similară din 2025, în timp ce pe segmentul "electrice 100%" avansul a fost de 88%, ajungând......
FOTO O legendară berărie din Ucraina se extinde în România. Deschide 50 de magazine doar în prima fază
FOTO O legendară berărie din Ucraina se extinde în România. Deschide 50 de magazine doar în prima fază
Umanpyvo, una dintre cele mai mari berării din Ucraina, se extinde în România și anunță deschiderea a 50 de magazine. ...
Încep lucrările la turnurile de 20 de etaje din Aria Verdi, un complex de lux de 500 de milioane de euro din București
Încep lucrările la turnurile de 20 de etaje din Aria Verdi, un complex de lux de 500 de milioane de euro din București
Dezvoltatorul Impact începe construcția ansamblului rezidențial Aria Verdi din zona Barbu Văcărescu din Capitală, un ...
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, prin intermediul unui program finanțat de PNRR
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, prin intermediul unui program ...
O mie de organizaţii din România vor putea beneficia gratuit de un sistem dedicat autoevaluării nivelului de maturitate ...