Gazprom susţine că şi-a majorat livrările către Europa în timpul valului de frig

Directorul diviziei export a Gazprom, Aleksandr Medvedev, s-a declarat joi 'uimit' de ştirile potrivit cărora livrările de gaze naturale ruseşti către Europa au fost reduse în ultimele zile, adăugând că de fapt grupul rus şi-a majorat exporturile în condiţiile în care Europa a fost afectată de temperaturi extrem de scăzute, transmite Reuters.
Economica.net - J, 02 feb. 2012, 16:48

La începutul acestei săptămâni Comisia Europeană a anunţat că livrările de gaze naturale spre Italia via graniţa cu Austria au fost reduse cu 10% comparativ cu nivelul normal. De asemenea, grupul austriac OMV a anunţat că livrările de gaze naturale ruseşti spre centrul european de la Baumgarten erau joi cu 30% mai mici decât nivelul normal.

‘Compania noastră a majorat livrările de gaze, atât cât a fost posibil, nu numai spre statele din Europa dar şi spre ţările din CSI, precum Belarus şi Ucraina, pe fondul unei ierni severe în Rusia şi Europa’, a anunţat Aleksandr Medvedev într-un comunicat.

El a adăugat că, în prezent, livrările Gazprom destinate Europei au ajuns la un echivalent anual de 180 miliarde metri cubi, comparativ cu 150 miliarde metri cubi în 2011. De asemenea, Aleksandr Medvedev a precizat că Gazprom a majorat de patru ori livrările de la facilităţile sale de stocare subterane din Europa.

Directorul Gazprom Export a apreciat că consumul excesiv de gaze al Ucrainei ar putea fi responsabil pentru reducerea livrărilor spre Uniunea Europeană. ‘În prezent, Ucraina consumă gaze naturale la un ritm anual de 60 miliarde metri cubi, mult peste nivelul contractat’, a declarat Aleksandr Medvedev.

Ucraina este principala ţară de tranzit pentru gazele naturale ruseşti cu destinaţia Europa. Luna trecută, autorităţile de la Kiev au anunţat că vor să reducă importurile de gaze naturale ruseşti până la 27 miliarde metri cubi în acest an, de la 40 miliarde metri cubi în 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Electro-Alfa International se asociază cu New Protocol Group într-o companie de inginerie joint-venture dedicată infrastructurii energetice complexe
Electro-Alfa International se asociază cu New Protocol Group într-o companie de inginerie joint-venture dedicată infrastructurii ...
Electro-Alfa International (BVB: EAI), producător român de top de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, anunță înființarea unei noi companii de proiectare energetică......
Transelectrica anunță că testul privind racordarea centralei de la Mintia la sistem a fost finalizat cu succes
Transelectrica anunță că testul privind racordarea centralei de la Mintia la sistem a fost finalizat cu succes
Racordarea centralei de la Mintia la sistem a fost probată luni, testul finalizându-se cu succes, informează Transelectrica ...
FOTO Anunț ING pentru toți clienții! Se plătesc până la 2.000 de lei. Prietenii iau până la 800 de lei. Peste Revolut
FOTO Anunț ING pentru toți clienții! Se plătesc până la 2.000 de lei. Prietenii iau până la 800 de lei. Peste Revolut
ING Bank, una dintre cele mai mari bănci din România pe zona conturilor curente, vine cu o ofertă promoțională care ...
Uniqa raportează vânzări de 43 de milioane de euro în România pentru primele trei luni din 2026
Uniqa raportează vânzări de 43 de milioane de euro în România pentru primele trei luni din 2026
Uniqa a continuat să înregistreze rezultate sustenabile în primul trimestru din 2026, raportând o creștere de 8,5% a ...