Gazprom vrea 120 de benzinării în România până în 2015. Investiţia, peste 150 milioane de euro

Gazprom îşi propune să deţină 50 de benzinării în România până la finalul anului 2013 şi 120 până în 2015, cu o investiţie totală de peste 150 milioane de euro, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Kirill Kravchenko, director general adjunct Gazprom Neft, cu ocazia inaugurării a două benzinării pe Autostrada A1 - Bucureşti - Piteşti, km 59 +540.
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 16:21
Gazprom vrea 120 de benzinării în România până în 2015. Investiţia, peste 150 milioane de euro

„Investiţiile noastre în economia românească sunt în creştere. Noi avem o activitate în expansiune, nu doar în exploatare şi producţie dar şi în marketing şi vânzare, domeniul geologic. Putem să investim mai multe sute de milioane de euro în exploatare şi producţie în economia românească. Vrem să construim o reţea de vânzare, avem deocamdată 10 benzinării, şi vrem ca până la sfârşitul anului să existe 50 benzinării, iar până în 2015 reţeaua noastră să cuprindă 120 de benzinării cu o investiţie totală de mai mult de 150 milioane euro”, a spus Kravchenko.

Prezent la eveniment, Mihai Adrian Albulescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Departamentul de Energie, a arătat că intrarea Gazprom pe piaţă este binevenită pentru consumatorii din România pentru că această competiţie duce la scăderea preţurilor de vânzare ale carburanţilor.

„România este a doua ţară europeană în care staţiile de distribuţie de carburanţi Gazprom au început să opereze. Pe 19 decembrie prima staţie Gazprom a fost deschisă în Serbia”, a mai spus oficialul Ministerului Economiei.

Subsidiara Gazprom Neft- NIS j.s.c Novi Sad a inaugurat, vineri, o nouă staţie sub brand-ul Gazprom în România. În acest moment reţeaua cuprinde 12 staţii de distribuţie carburanţi în România. Programul de dezvoltare a noii reţele de staţii de distribuţie carburanţi ‘Gazprom Petrol Stations’ include şi alte ţări din regiunea Balcanilor – Serbia, Bulgaria, România, Bosnia şi Herzegovina. Până la sfârşitul anului 2015 reţeaua Gazprom va avea aproximativ 250 de staţii de distribuţie carburanţi în regiunea Balcanilor, dintre care 120 în România. Managementul operaţional al reţelei va fi realizat de către NIS. Reţeaua de staţii de distribuţie carburanţi Gazprom se situează în segmentul premium al pieţei de profil.

NIS este una dintre cele mai mari companii integrate de energie din Europa de Sud – Est. NIS desfăşoară operaţiuni de explorare, producţie şi rafinare de petrol şi gaze, cât şi de vânzare de produse petroliere. Acţionarii principali sunt Gazprom Neft (56,5%) şi Guvernul Republicii Serbia (29,88%). Compania deţine două unităţi de producţie, în Pancevo şi în Novi Sad, având o capacitate totală de procesare de 7 milioane tone de petrol pe an, cât şi o unitate de producţie GPL în Elemir. NIS produce anual aproximativ 1,7 milioane tone de Oil Echivalent (TOE) de petrol şi gaz.

Reţeaua retail a companiei include mai mult de 500 de puncte de lucru: staţii de distribuţie carburanţi şi reţeaua de depozite de ţiţei în regiunea balcanică.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi clare şi cheltuieli pe care statul le poate susţine, în......
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...