GCS: Bucureştiul nu mai are paturi libere la ATI

Un număr de 19 paturi sunt libere la nivel naţional pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, iar în Bucureşti nu mai sunt paturi libere la acest moment, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
AGERPRES - lun, 20 sept. 2021, 15:56
GCS: Bucureştiul nu mai are paturi libere la ATI

„În data de 20 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms.ro, la ora 14,00, la nivel naţional, există 1.087 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. Dintre acestea, 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2 (obstretică – ginecologie, neonatologie, cardiologie etc.). De asemenea, 952 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 237 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 19 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, iar în Bucureşti nu mai sunt paturi libere la acest moment”, precizează sursa citată.

Astfel, mai sunt paturi libere la Arad, Constanţa, Vaslui – câte un pat, la Iaşi – 3, Sibiu – 3, Braşov – 5, Tulcea – 5.

Potrivit aceleiaşi surse, se lucrează pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, se arată în informare.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, în scădere marginală, cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când......
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...