GDF Suez face parc eolian în România

GDF SUEZ Energy România anunţă decizia de construcţie a unui parc eolian în România. Proiectul, localizat în comuna Gemenele, judeţul Brăila, a fost achiziţionat recent de la compania Belrom, un dezvoltator din domeniul imobiliar, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mie, 01 feb. 2012, 14:05

Primul parc eolian al GDF SUEZ în România va avea o capacitate instalată de 48 MW (echivalentul unui consum anual a circa 50.000 de gospodării din România). Douăzeci şi una de turbine de câte 2,3 MW fiecare vor fi livrate şi instalate de către compania Siemens.

Proiectul are toate permisele şi autorizaţiile necesare, inclusiv contractul tehnic de racordare la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice, iar achiziţionarea echipamentelor este deja în fază avansată. Producţia de energie electrică ar putea începe înainte de sfârşitul anului 2012.

,,Prin achiziţionarea acestui proiect, GDF SUEZ Energy România a finalizat o nouă etapă privind dezvoltarea sa în România. Construcţia acestui prim parc eolian exprimă încrederea noastră în potenţialul României în sectorul energiilor regenerabile şi va consolida poziţia noastră pe piaţa energiei’’ a declarat în comunicat Eric Stab, Preşedinte executiv al GDF SUEZ Energy România.

GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.

 

Proiectul, gestionat de Salans

Firma internaţională de avocatură de business Salans a asistat GDF SUEZ Energy România în primul proiect de energie eoliană al companiei în România.

Proiectul a implicat expertiză în domenii precum energie, M&A şi imobiliar – inclusiv partea de reglementări aferente ariilor de practică menţionate.

În acest sens, Salans a acordat consultanţă în redactarea şi negocierea diverselor tipuri de contracte, dintre care cele mai importante – contractul de vânzare-cumpărare a companiei de proiect şi contractul de cumpărare de turbine.

“Intrarea pe piaţa eolienelor a unui jucător de talia GDF SUEZ Energy România demonstrează faptul că domeniul energiei regenerabile continuă să fie unul de interes pentru investitorii strategici, precum şi angajamentul acestor companii de a promova energia verde.” a declarat Anda Todor, managing partner, Salans.

Echipa Salans a fost coordonată de Claudiu Munteanu-Jipescu, partener şi coordonator al departamentului de energie, alături de care au mai lucrat Bogdan Papandopol, Octav Stan, şi Mădălina Trifan.

Te-ar mai putea interesa și
Până la sfârşitul lunii august trebuie să mai absorbim 5 miliarde de euro din granturile PNRR – Bolojan
Până la sfârşitul lunii august trebuie să mai absorbim 5 miliarde de euro din granturile PNRR – Bolojan
România trebuie să mai absoarbă aproape 5 miliarde de euro din granturile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, luni, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, la......
Afacerile Coca-Cola s-au reîntors sub pragul de 4 miliarde de lei, într-un an în care un singur mare producător din cinci și-a menținut vânzările pe plus
Afacerile Coca-Cola s-au reîntors sub pragul de 4 miliarde de lei, într-un an în care un singur mare producător din cinci ...
Exceptând Maspex Romania, producătorul brandului Tymbark, ale cărui vânzări au stagnat, cei mai mari producători de ...
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă se majorează. Asigurarea opţională la sănătate rămâne la 2.430 lei
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă ...
Salariul minim pe economie va ajunge la 4.325 de lei brut începând cu 1 iulie 2026 pentru normă întreagă, potrivit HG ...
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Cele mai mari progrese de pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în luna aprilie pe Autostrada A3 Transilvania, ...