Gemenele lui Remus Truică riscă să rămână repetente

Gemenele afaceristului Remus Truică sunt înscrise la două şcoli în acelaşi timp. Mama lor  a decis însă să-şi mute fetele la o instituţie privată, dar nu a anunţat şi conducerea celei de stat.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 20:00

La începutul anului şcolar, gemenele Truică au fost înscrise la Şcoala numărul 11 din Bucureşti. Însă nu au mai trecut pe la ore de o lună. Directoarea şcolii nu ştie de niciun transfer şi speră ca fetele să se întoarcă la cursuri. Ele ar risca să rămînă repetente, pentru că au peste 40 de absenţe.

„Gemenele sunt înscrise în continuare la Şcoala nr. 11. Probabil din cauza vremii nu le-a adus la şcoală. Este prematur să trag o concluzie, pentru că nu am vorbit cu părinţii lor. Sper să vrea în continuare să le aducă pe fetiţe la această şcoală. De când a început noul semestru nu le-a mai adus”, a declarat pentru România TV, directoarea şcolii.

Truică, fost şef de cabinet al lui Adrian Năstase, şi-a disputat în instanţă fiicele cu soţia lui, care a cerut divorţul anul trecut, după ce a aflat că o înşală.

 

Te-ar mai putea interesa și
Negrescu: 2026 – decisiv pentru banii europeni ai României; miză prea mare pentru superficialitate
Negrescu: 2026 – decisiv pentru banii europeni ai României; miză prea mare pentru superficialitate
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, a declarat, vineri, că 2026 "este un an decisiv pentru banii europeni de care dispune România", iar miza nu mai este......
Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice din oferta pentru casnici și în ianuarie 2026
Hidroelectrica menține prețul mic al energiei electrice din oferta pentru casnici și în ianuarie 2026
Hidroelectrica, cel mai ieftin furnizor de energie electrică al populației cu o ofertă standard la acest moment, menține ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare: 2026 va aduce mai multă predictibilitate şi claritate pentru antreprenori şi mediul de afaceri 
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare: 2026 va aduce mai multă predictibilitate şi claritate pentru antreprenori şi ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă într-un mesaj pe Facebook că se uită ”cu încredere şi optimism” ...
Cod portocaliu de precipitaţii, intensificări ale vântului, viscol la munte şi polei, până sâmbătă, la ora 22:00
Cod portocaliu de precipitaţii, intensificări ale vântului, viscol la munte şi polei, până sâmbătă, la ora 22:00
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare meteorologică Cod portocaliu de precipitaţii ...