General Electric oferă 389 mil. dolari pentru participaţii în două divizii Alstom din India

Grupul american General Electric (GE) a lansat, luni, o ofertă de achiziţionare a unor acţiuni în valoare de până la 389 milioane de dolari în două divizii Alstom din India, pentru a îndeplini reglementările locale, după ce a oferit 16,9 miliarde de dolari pentru preluarea activităţilor Alstom din sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile), transmite Reuters.
Economica.net - lun, 05 mai 2014, 08:57
General Electric oferă 389 mil. dolari pentru participaţii în două divizii Alstom din India

GE vrea să achiziţioneze 25% din Alstom T&D India Ltd de la acţionarii publici, la un preţ de 261,25 rupii pe titlu, o tranzacţie evaluată la 278 milioane de dolari. De asemenea, compania americană este interesată de cumpărarea unei participaţii de 26% din Alstom India Ltd, la un preţ de 382,20 rupii pe titlu, pentru o sumă de până la 111 milioane de dolari.

Compania franceză Alstom a anunţat săptămâna trecută că este pregătită să accepte oferta GE de achiziţionare a activităţilor Alstom legate de sectorul energetic, dar a cedat cererii Guvernului de a amâna tranzacţia pentru a fi reexaminată.

Acţiunile Alstom T&D India au urcat luni cu 6,4%, la 289,15 rupii, în timp ce titlurile Alstom India înregistrau un declin de 0,8%, la 452 de rupii.

GE va achiziţiona indirect participaţia de 75% deţinută de compania franceză în firma Alstom T&D şi de 68,6% în Alstom India, dacă oferta de preluare a activităţilor Alstom din sectorul energetic va avea succes.

Alstom a stabilit un comitet alcătuit din membri independenţi ai consiliului său de conducere, care examinează oferta pe care a negociat-o şeful companiei, Patrick Kron, cu GE, care a oferit 12,35 miliarde de euro (17 miliarde de dolari) pentru activităţile Alstom legate de sectorul energetic. Dar, la insistenţele Guvernului francez, comitetul trebuie să reexamineze oferta până pe data de 2 iunie.

Alstom nu a renunţat nici la negocierile cu grupul industrial german Siemens, care a confirmat că a decis să-i facă o ofertă, dacă va obţine un interval de patru săptămâni pentru a face procedurile de ‘due diligence’.

Ministrul francez al Economiei, Arnaud Montebourg, a afirmat săptămâna trecută că Executivul nu va bloca preluarea Alstom, dacă statul va menţine controlul asupra activităţilor nucleare ale companiei, considerate un activ strategic.

De asemenea, o sursă guvernamentală de la Berlin a declarat, pentru Reuters, că Germania ar prefera mai degrabă ca Siemens să preia activităţile Alstom legate de sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile), în locul companiei americane General Electric.

Separat, Ministerul Economiei din Germania şi-a exprimat încrederea că o asociere între Alstom şi Siemens ar fi o oportunitate majoră pentru Berlin şi Paris, iar ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a anunţat că este în contact cu toate părţile implicate, deşi este o decizie referitoare la corporaţii.

General Electric (una dintre primele 10 companii din lume) ar dori şi ea să preia activităţile Alstom legate de sectorul energetic (echipamente pentru centrale termice, linii de înaltă tensiune, energii regenerabile), care reprezintă 70% din activităţile grupului şi generează o cifră de afaceri de 14 miliarde de euro.

Potrivit ministrului francez al Economiei, Arnaud Montebourg, oferta celor de la GE ‘pune o problemă dintr-un motiv simplu: cea mai mare parte din Alstom, 75% din companie, sau 65.000 de salariaţi la nivel mondial, vor fi conduşi de la Connecticut. Am spus că această situaţie este inacceptabilă’, a subliniat Montebourg.

În anul 2004, statul francez a venit în ajutorul Alstom, aflat atunci în pragul falimentului, prin achiziţionarea unei participaţii de 21% din acţiunile grupului. Această participaţie a fost achiziţionată în 2006 de grupul Bouygues pentru două miliarde de euro.

Compania Siemens este îngrijorată de posibilitatea ca fuziunea dintre GE şi Alstom să creeze un mastodont care va domina sectorul energiei, una dintre sursele sale majore de venituri şi profituri.

GE este deja una dintre cele mai mari companii americane şi mondiale, cu o cifră de afaceri de 146 miliarde de dolari şi aproximativ 305.000 de angajaţi, dintre care 10.000 numai în Franţa. La rândul său, Alstom are 93.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care 18.000 numai în Franţa, iar în exerciţiul financiar 2012 – 2013 a realizat o cifră de afaceri de 20,3 miliarde de euro.

Siemens şi-a mai exprimat şi în 2004 interesul faţă de activităţile Alstom din sectorul energiei, însă atunci statul francez s-a opus ideii unei preluări de către grupul german, preferând să intervină direct pentru salvarea de la faliment a companiei.

Grupul Alstom este unul dintre liderii mondiali în domeniul producţiei de electricitate şi reţelelor electrice, precum şi în infrastructura de transport.

Compania este prezentă în România de 20 de ani, iar 1.050 angajaţi lucrează în centrele de producţie locale şi în birourile din Bucureşti.

Alstom România derulează proiecte de reabilitare bazate pe tehnologii avansate în sectoarele Power, Transport şi Grid.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare judeţ
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card mai ușor de folosit?
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card ...
Numărul unic #7458 a fost accesat de peste 11 milioane de ori în 2023, doar pentru plata călătoriilor cu mijloacele STB ...
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet majorează cu 490.000 de dolari capitalul social al Bob IoT Enterprise, fabrică unde se produc mai multe dispozitiv ...
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă la paritatea puterii de cumpărare
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă ...
Exprimate în euro, prețurile la energie electrică plătite de consumatorii casnici din România sunt printre cele mai ...