Se poate și invers: produse românești care ajung în Germania și Danemarca. Genuin, afacere locală din Brașov, obține finanțare de la BERD

Firma brașoveană Genuin Art of Naturals, care comercializează produse home&deco sub brandul Genuine, se extinde pe piețele din Germania și Danemarca cu finanțare de 30.000 de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Andrada Ghira - J, 05 mart. 2026, 10:18
Se poate și invers: produse românești care ajung în Germania și Danemarca. Genuin, afacere locală din Brașov, obține finanțare de la BERD

Compania vizează în următoarea etapă piețele din Germania și Danemarca, țări identificate în urma unei analize strategice la nivel european drept unele dintre cele mai mature și receptive la produse sustenabile, materiale naturale și design premium cu trasabilitate clară.

Brandul este deja prezent pe piața din Olanda, ca urmare a unui parteneriat cu un retailer specializat.

„Pentru noi, internaționalizarea reprezintă validarea unui model construit cu răbdare în România. Germania și Danemarca sunt piețe unde sustenabilitatea este integrată structural în comportamentul de consum. Ne dorim să ajungem acolo pregătiți, cu o strategie coerentă și parteneriate solide”, spune Oana Opriș, cofondator Genuin.

Lansat în 2021, fondatorii au investit în ultimii ani în producție, digitalizare și dezvoltarea portofoliului.

Fondurile de la BERD, în valoarea de circa 30.000 de euro, sunt direcționate către pregătirea infrastructurii necesare pentru intrarea pe noile piețe, analiza de piață, optimizarea operațională și dezvoltarea rețelelor de distribuție.

Genuin este un business de familie, fondat  în 2021 la Brașov. Brandul oferă o gamă variată de produse premium, precum așternuturi din in 100% prespălat, bumbac organic, pijamale, perne, pilote cu puf pentru paturi de adulți și copii, accesorii de plajă, decorațiuni pentru geamuri (perdele, draperii) atât pentru consumatorii direcți, cât și pentru sectorul B2B.

Firma a avut în 2024 afaceri de 790.000 de lei, mai mult decât dublu față de anul precedent. Pe lângă Oana Opriș (25%), acționari în firmă mai sunt Lucian Opriș (25%), soțul Oanei, și Mihaela Cristina Mihai (50%), potrivit datelor disponibile în platforma Termene.ro.

 

Te-ar mai putea interesa și
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034, a anunţat, vineri, Ministerul Culturii. ...
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forţei de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% ...
CASCO. Butonul de Undo pe care ai vrea să-l ai în trafic
CASCO. Butonul de Undo pe care ai vrea să-l ai în trafic
În viața de zi cu zi, am ajuns să ne obișnuim cu ideea că aproape orice greșeală poate fi reparată. Ștergem un mesaj ...
Taiwan – Vicepreşedintele şi ministrul de Externe fac o vizită neobişnuită în Europa
Taiwan – Vicepreşedintele şi ministrul de Externe fac o vizită neobişnuită în Europa
Vicepreşedinta taiwaneză Hsiao Bi-khim, însoţită de ministrul de externe de la Taipei, Lin Chia-lung, face începând ...