Geoană, după alegerea lui Blaga: Începutul sfârşitului pentru Ponta-Antonescu VIDEO

Fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană a declarat, luni, după alegerea în funcţie a lui Vasile Blaga, că situaţia de la Senat este o înfrângere ruşinoasă pentru opoziţie, el menţionând că este vorba despre "începutul sfârşitului" pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu.
Economica.net - lun, 28 nov. 2011, 16:55

E o înfrângere ruşinoasă. Ultima redută a fost azi cedată practic fără luptă şi cu un rezultat anunţat„, a spus Geoană.

Potrivit acestuia, prin alegerea lui Blaga la şefia Senatului, puterea şi PDL ies întărite. De asemenea, aripa Blaga din PDL, înfrântă la Congresul democrat-liberalilor, a primit o funcţie importantă.

Geoană a mai spus că orice încercare a opoziţiei la Senat este, de acum încolo, sortită eşecului, inclusiv un eventual demers de suspendare a şefului statului.

Potrivit lui Geoană, rezultatul de luni de la Senat reprezintă „începutul sfârşitului” pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Vasile Blaga este noul preşedinte al Senatului, rezultatul oficial al votului fiind anunţat în plen, acesta indicând 69 de opţiuni în favoarea sa, faţă de 63 de voturi „pentru” întrunite de candidatul opoziţiei, Titus Corlăţean.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...