George Copos, eliberat condiţionat din închisoare

Economica.net
07 04. 2015
copos_69618300

Tribunalul a admis o contestaţie formulată de George Copos, după ce acesta a primit, pe 25 februarie, o decizie nefavorabilă din partea Judecătoriei Sectorului 5 din Capitală.

Decizia este definitivă, astfel încât George Copos va fi eliberat marţi din Penitenciarul Rahova.

În timpul procesului, George Copos a cerut eliberarea din închisoare, susţinând că a câştigat peste 200 de zile în anul în care a fost în detenţie, amintind faptul că a scris cinci cărţi, una de istorie şi patru de turism, a muncit la atelierul de tâmplarie şi s-a înscris la toate activităţile Penitenciarului Rahova.

De altfel, Copos a primit în luna ianuarie aviz favorabil pentru eliberare condiţionată din partea Penitenciarului Rahova.

George Copos avea de executat patru ani de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarul Loteria I, respectiv cel al transferurilor din fotbal.

Omul de afaceri a fost condamnat definitiv pe 25 august 2014 la patru ani de închisoare în dosarul Loteria I, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, el a mai fost condamnat, în martie 2014, în calitate de fost acţionar majoritar al FC Rapid, la 3 ani şi 8 luni de închisoare, în dosarul transferurilor din fotbal.