George Micu, noul director general al CFR S.A.

Economica.net
17 04. 2013
cfr2_07736200

Numirea a fost aprobată în Consiliul de Administraţie /CA/, în conformitate cu prevederile art. 35 (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.109/30.11.2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Adunarea Generală a Acţionarilor CFR SA a respins luni planul de administrare revizuit al CFR SA. În aceste condiţii, calitatea Consiliului de Administraţie a încetat de drept iar directorul general al companiei, Dimitris Sophocleous, şi-a dat demisia.

AGA a numit noul Consiliu de Administraţie, conform prevederilor legale, a cărui componenţă este alcătuită din persoane propuse de către consultantul SC PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David şi Baias S.C.A. şi George Butunoiu Group SRL.

Potrivit sursei citate, membrii CA de la CNCF CFR SA, care vor avea un mandat de patru ani, sunt Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România) – preşedinte CA, George Micu, Jiru Enache (secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice), Peter Weiss (fost director al Bancpost şi RBS România) şi Peter Raimund Kubinschi (vicepreşedinte executiv al Nextebank).

Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA administrează infrastructura feroviară publică şi desfăşoară o activitate de interes public, contribuind la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.