Georgescu, BNR: În România, capitalul ia partea leului. Costul crizei a fost transferat asupra salariaţilor

Situaţia creată a fost favorizată şi de modificările aduse la legislaţia muncii în urma crizei din 2009-2010, crede Georgescu.

„Cu ce rămâne cetăţeanul? Repartiţia venitului naţional net, deci după ce eliminăm şi consumul de capital fix, adică amortizarea care nu intră în consumul intermediar, rămâne ceea ce se împarte între cei doi prieteni precum pisica şi câinele: munca şi capitalul. Cum se împarte ceea ce rămâne? Se face preponderent în favoarea capitalului limitându-se veniturile din muncă. În teorie, raportul trebuie să fie 60% – 65% pentru muncă şi 30% – 35% pentru capital. În ţările dezvoltate, capitalului îi revine 40%, iar muncii 60%. În România, situaţia este inversă: peste 60% la capital şi sub 40% la muncă în 2014, deşi în 2000 raportul era echilibrat – 50% – 50%, iar în 2008 a ajuns la 48% muncă – 52% capital. Costul crizei a fost transferat în mod neetic asupra salariaţilor, iar raportul s-a degradat pentru muncă la 40% şi capitalul a obţinut 60%. Această evoluţie a fost favorizată şi de legislaţia muncii complet contrară intereselor salariaţilor adoptată atunci”, a declarat marţi prim-viceguvernatorul BNR, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, care i-a decernat diploma „Virgil Madgearu” cu medalie de aur, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în regiune, situaţia este mai echilibrată din acest punct de vedere. „Noi luăm 40% pentru muncă, ungurii iau 52% pentru muncă, până şi bulgarii dau aproape 48% pentru muncă, polonezii – 44%. Asta este lupta între factorii de producţie şi jocul liber al preţului pe piaţă, preţul muncii, preţul capitalului ş.a.m.d. Sigur, lucrurile se pot îmbunătăţi şi prin negocieri între partenerii sociali”, a mai subliniat Georgescu.

Pe de altă parte, oficialul BNR susţine că, în România, randamentul capitalului este foarte ridicat, şi a crescut de la 11% în 2003 la 21% în 2013. Potrivit lui Florin Georgescu, asta înseamnă că cine investeşte 100 de unităţi, în cinci ani îşi scoate banii. Prin comparaţie, în Marea Britanie investiţia se recuperează în 12 ani, în Germania în 10 ani, iar în Franţa în mai mult de 16 ani.