Georgescu, despre situaţia din buget: Cifrele pe care le doriţi dvs. se găsesc la alte instituţii

Ministrul desemnat de Finanţe, Florin Georgescu, a declarat, joi, că vineri dimineaţă vor începe discuţiile cu FMI, BM şi UE, privind scrisoarea de intenţie, despre lipsa banilor în buget pentru reîntregirea salariilor el evitând un răspuns şi declarând că cifrele se găsesc la ministere.
Economica.net - joi, 03 mai 2012, 13:43
Georgescu, despre situaţia din buget: Cifrele pe care le doriţi dvs. se găsesc la alte instituţii

Întrebat la ce s-a referit premierul desemnat când a spus că situaţia bugetului este mult mai rea decât s-au aşteptat, Florin Georgescu a evitat să dea un răspuns.

„Încă nu am intrat în discuţii. Tehnic, s-au întâlnit reprezentanţii misiunii organismelor internaţionale cu specialişti din minister”, a spus Georgescu.

La insistenţele jurnaliştilor, el a continuat: „Cirele pe care le doriţi dumneavoastră se găsesc la alte instituţii, la ministerul X, la ministerul Y, da?”.

Florin Georgescu a anunţat că discuţiile cu organismele internaţionale vor începe vineri dimineaţă şi vor continua până duminică inclusiv.

„Programul care ni s-a comunicat de reprezentanţii misiunii FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană prevede începerea discuţiilor mâine, cu continuare sâmbătă, dacă e nevoie şi duminică”, a spus Georgescu.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, joi, că a constatat acum, când Florin Georgescu a început „să se uite prin hârtii”, că nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu nu au prevăzut bani pentru reîntregirea salariilor, Ponta susţinând că situaţia este „mult mai rea” decât a fost prezentată.

„Acum, când Florin Georgescu a început să se uite pe hârtii, pe buget, rezultă foarte clar că nici Guvernul Boc şi nici Guvernul Ungureanu nu au prevăzut bani pentru creşterea salariilor, nu au alocat niciun leu pentru restituirea sumelor încasate ilegal de la pensionari”, a spus Ponta.

El a susţinut că, în schimb, Guvernul „nu s-a abţinut de la a aloca bani clientelei politice, în special baronilor locali ai PDL”, criteriul fiind exclusiv politic.

Victor Ponta a declarat că „situaţia este mult mai rea decât se afirma şi decât credea”.

„Regret – şi am vorbit cu toţi miniştrii desemnaţi – faptul că în aceste zile, şi ieri, şi astăzi, premierul demis şi miniştrii demişi continuă să rezolve probleme clientelare, numind în funcţii nişte oameni, nu ştiu de ce, pentru trei zile, acordând tot felul de funcţii şi avantaje. E un lucru pe care chiar nu îl înţeleg şi care cred că e la limita legii”, a spus Ponta.

Premierul desemnat a ţinut să precizeze că profesionişti precum Florin Georgescu s-au uitat pe actele oficiale, pe bugete, şi „rezultă foarte clar că nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu, nicio secundă, în niciun loc nu au prevăzut bani pentru reîntregirea salariilor”.

„Din declaraţiile sforăitoare ale foşilor demnitari, rezulta că în România este lapte şi miere, că toate cămările Guvernului sunt atât de pline încât nu mai pot fi ţinute şi suntem pe un drum de dezvoltare a societăţii multilateral, ca înainte de ’89”, a mai declarat premierul desemnat.

Victor Ponta a susţinut că nu au fost prevăzuţi bani în buget nici pentru restituirea sumelor încasate ilegal de la pensionari, deşi decizia Curţii Constituţionale are ceva timp şi era evidentă.

„Nici Guvernul Ungureanu, nici Guvernul Boc nu s-au abţinut de la a aloca clientelar, politic, în special către baronii PDL, sume şi bani din fondul de rezervă, fără niciun alt criteriu decât cel politic”, a mai anunţat Ponta.

El a menţionat că lucrurile stau „mult mai rău decât li se spunea din vorbe” şi a anunţat că Florin Georgescu va prezenta realitatea, aşa cum au moştenit-o şi cum o au de gestionat.

Premierul desemnat a spus că în acest moment se negociază revenirea salariilor şi plata sumelor din CASS şi a ţinut să precizeze că se negociază acest lucru tocmai pentru că resursele pentru aceste măsuri nu fost prevăzute de cele două guverne anterioare.

„Nu există în acest moment, în niciun capitol bugetar, prevăzuţi acei bani”, a spus Ponta, adăugând că trebuie găsite resurse.

Premierul desemnat a spus că bani vor fi găsiţi pentru că „au de unde tăia”, chiar dacă „se vor supăra nişte baroni pedelişti, nişte preşedinţi de la UDMR”.

Ponta a declarat că vrea să dea un semnal pozitiv, întrucât din discuţiile preliminare sunt toate şansele ca duminică seară sau luni dimineaţă, la „ore foarte timpurii”, să se finalizeze cu bine negocierile cu FMI, BM şi Comisia Europeană.

Ponta a spus că este necesar să se aprobe în prima şedinţă de guvern de marţi scrisoarea de intenţie, pentru a da un semnal de stabilitate şi de coerenţă pe care pieţele financiare şi lumea economică le aşteaptă de la România.

Situaţia economică actuală permite revenirea salariilor bugetarilor la nivelul de dinaintea aplicării măsurilor de austeritate, a declarat, miercuri, premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu, într-o conferinţă de presă în care şi-a prezentat bilanţul de guvernare.

El a ţinut să menţioneze că rezerva de 5 miliarde de euro de care dispun în prezent autorităţile „nu a apărut peste noapte”.

Premierul a susţinut totodată că toate calculele efectuate de Guvern pentru recuperarea salariilor nu a pornit de la premisa că această rezervă va fi folosită şi a asigurat că vor exista bani pentru ca această recuperare să fie efectuată „din iunie încolo”, nu din împrumuturi, ci din sume atrase prin combaterea evaziunii fiscale, atragerea fondurilor europene, investiţii străine.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

Ministrul demis al Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a declarat, luni, la sediul USL, că situaţia Finanţelor din acest moment permite revenirea salariilor la nivelul din 2010, el subliniind faptul că această revenire ţine de opţiunea politică a USL, dar Cabinetul Ungureanu a creat premisele.

„Avem în conturi acum 5 miliarde de Euro şi 7 miliarde de lei la zi, vorbesc de situaţia actuală, în conturile Ministerului de Finanţe, plus toate precondiţiile finalizate pentru atragerea şi pentru intrarerea în board pe 31 mai, împreună cu BM, pentru a lua încă un miliard de Euro care să completeze acest buffer de finanţare. Am fost precauţi, a fost o grijă la adresa finanţelor publice”, a subliniat Bogdan Drăgoi.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, după întrevederea cu delegaţia FMI, BM şi CE, că, din cifrele economice din acest moment, există premise pentru revenirea salariilor la nivelul din 2010, el precizând că acest lucru ar presupune o schimbare a ţintei de deficit.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur S.R.L., informează instituția prin intermediul unui comunicat......
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru economie pot fi uriașe
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru ...
Anul 2024 se anunță unul bun pentru destinațiile de vârf din sudul continentului, susținând economiile Spaniei, Portugaliei ...
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 care s-a desfășurat astăzi, Markus Kamieth a fost numit preşedinte ...
Guvernul a aprobat astăzi cele două acte normative care permit plata în avans pe luna mai a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale
Guvernul a aprobat astăzi cele două acte normative care permit plata în avans pe luna mai a pensiilor și a altor drepturi ...
Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor ...